Gigacalorimetre în apartamente?

Administrator

Furtul sau deteriorarea unor componente ale gigacalorimetrelor la unele scări de bloc, semnalate de conducerea CET Bacău, ar putea fi rezolvate simplu, susțin reprezentanții Ligii Asociațiilor de Proprietari. „Noi venim cu mai multe variante din care CET poate să o aleagă pe cea mai convenabilă”, declară Ionel Dogaru, vicepreședinte al Ligii. Conducerea acesteia propune montarea gigacalorimetrului în uscător, acolo unde există, în apropierea unei locuințe al cărei proprietar să-l supravegheze sau în apartamentul unuia din cei care stau la parter. în sfîrșit, o altă soluție se referă la protejarea aparatelor cu o cutie mult mai rezistentă, imposibil de deschis fără cheie. Amintim că la scurt timp după ce au fost instalate, cîteva gigacalorimetre au fost devastate, hoții luîndu-le integratorul, un minicalculator care înregistrează toți parametrii agentului termic furnizat locatarilor de pe scara respectivă. Paguba provocată astfel CET Bacău este destul de importantă, numai un integrator costînd peste 300 de euro. Cele mai expuse atacului sînt gigacalorimetrele montate pe casa scărilor, care, conform legii, trebuie să fie în grija asociațiilor de proprietari. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.