Hora nebună de la Vermești

Beneficiarii Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică de la Vermești au o particularitate pe care nu o întîlnești la cei din alte centre din țară. Cînd le vine cheful de distracție, scot casetofonul afară și, în doi timpi și trei mișcări, se încing cu toții într-o horă de toată frumusețea. Și, ca distracția să fie maximă, dansatorii îmbie și personalul centrului să se prindă în horă. Fiecare om are un stil original de dans, dar și cîte o poveste a lui.

Unii nu se pot exprima în cuvinte, dar dansează de le scapără călcîiele. Alții chiuie din toți bojogii, de acoperă melodia. Printre ei sînt oameni care au avut meserie și viață de familie. Am fost martorul demonstrației de virtuozitate într-ale dansului. Și al poveștilor cîtorva dintre ei

„Chelnerița”

âi spun așa pentru că asta i-a fost ocupația în tinerețe. Poartă o pălărie, uzată, dar cu panglica la locul ei. Aflu că nu i-a fost niciodată indiferent felul în care se prezenta la treabă. Că a făcut totul să apară în fața clienților așa „cum se cuvine”. „Am iubit frumosul și curățenia. Am fost mereu de părere că femeia trebuie să aibă trei calități: să fie bună gospodină, să aibă calități erotice, iar pe stradă să fie o doamnă”, își expune C. G. teoriile, în timp ce gesticulează cu prețiozitate.
Parte bună din poveste o dedică meseriei din trecutu-i. Așa am aflat că, dintr-o grijă supremă pentru felul în care se înfățișa în fața clienților, oglinda era obligatorie printre halbele de bere. „La bere nu-i înșelam. Păi, veneau muncitorii, obosiți de la lucru! Cum să îi înșel? Le măsuram berea în halbă pîn’ la firu’ de păr”, își amintește femeia. Nu îmi pot reprima o întrebare legată de experiențele cele mai riscante din viața ei de ospătar. „Dacă mă deranjau, îi băteam. Măi, dacă vrei ceva, cere, le spuneam”, vine, prompt, răspunsul. Meseria pe care a făcut-o cu mare plăcere a stat întotdeauna pe primul loc. „Eram cu Mița a lui Muscă, o colegă, și a venit odată un student maghiar la restaurant. Eu, fiind curățică, nu se spune frumoasă, i-am picat cu tronc. Am făcut schimb de inele. «Dragă, i-am spus, eu nu pot să merg cu tine pentru că am răspundere aici». Am plecat cu el, dar, bineînțeles, am sărit din tren”, spune zîmbind cu „economie”, din cauza mai multor dinți lipsă.
în cei patru ani de cînd stă la Vermești nu a avut ocazia să-și facă meseria. A avut doar cîteva încercări, la zile festive. Mai nou, își omoară timpul cu ghicitul în cărți. Nu rezist tentației și mă las prinsă într-o partidă de ghicit, din care nu am înțeles mare lucru despre ce va să mi se întîmple. în schimb, mă las lămurită că „prezentul și viitorul sînt foarte importante pentru oameni”. „Eu am fost veselă tot timpul, dar am fost și plîngăcioasă pentru că sînt o fire melancolică. Vreau să mor cu zîmbetul pe buze”, a încheiat C. G.

„Baza de date”

Un alt dansator înfocat din hora de la Vermești este un tînăr remarcabil datorită unei memorii incredibile. L. C. cunoaște o mulțime de amănunte punctuale din viața celebrităților. Dacă îl întrebi ceva despre o personalitate în vogă, din viața politică sau sportivă, datele îi vin în minte pe bandă rulantă. âți spune cîți copii are omul, care este ultimul scandal legat de el și, neașteptat, redă și data cînd s-a născut. întreb ce știe despre unele persoane de notorietate din județ. N-am cum, pe loc, să verific dacă ceea ce mi-a răspuns este și adevărat. âmi dau însă seama că L. C. cunoaște multe picanterii din viața privată a unor politicieni și directori din Bacău. Pentru interesul pe care îl dovedește față de ceea ce se întîmplă în jurul lui i se spune „baza de date”. De la personalul centrului mai aflu că L. C. s-a remarcat, în cei doi ani de cînd este aici, ca bun baterist și cîntăreț. Simte muzica prin toți porii. Mi-a demonstrat-o din plin. L-am văzut la horă. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!