Sinaxar ortodox: Sfîntul Mucenic Codrat

Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Apostol și Evanghelist Matei

Fără curaj existența Bisericii nu ar fi de conceput: a fost nevoie, ca să ia ființă, de curajul întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor Săi. Ni se vorbește de blîndețea Domnului, care-I asemuit unui miel blînd și lipsit de glas. Metafora e îndreptățită și înduioșătoare. Nu mai puți este aceea ce adoptă drept cuvînt-imagine un leu viteaz. Cine oare s-ar fi urcat pe cruce, primind de bună voie una din morțile cele mai cumplite din cîte se pot închipui, dacă nu un viteaz cu inimă de leu? Care fire, de nu una cu o tărie inflexibilă, ar fi îndurat vreme de trei ani și jumătate, senină și calmă, ura, vrajba, perfidia, ambuscadele vrăjmașilor? Ar fi stat, neclintită și neînfricată, în fața dregătorului și a sinedriului? Cum altfel decît act de îndrăzneală ar putea fi socotită plecarea Apostolilor la propovăduire printre oameni ostili fără a duce cu ei nici traistă, nici toiag, nici pîine, nici bani? Și care oameni, dacă nu dintre cei mai dîrji și mai neștiutori de teamă, ar fi răbdat chinuri cu adevărat atroce mai degrabă decît să-și lepede, fie și în schimbul celor mai ademenitoare făgăduieli, credința?
Nu putem fi și cu Dumnezeu și cu mamona. La nevoie trebuie să știm, dacă sîntem cu adevărat ai lui Hristos, să acceptăm suferința, sărăcia, necazul, crucea, chiar și moartea. în secolul nostru și în societatea contemporană nu prea este vorba de moarte. Problema nu se mai pune în termeni atît de categorici. Pe vremuri, cînd împărații romani îi prigoneau pe creștini, exista pericolul apostaziei, adică al lepădării publice și solemne de Hristos, cerîndu-li-se creștinilor, sub amenințarea morții și a celor mai groaznice chinuri, să se dezică de Hristos și să se ducă să se închine idolilor. Acum lucrurile nu mai stau așa. Creștinii nu mai sînt amenințați cu moartea și chinurile, nu li se mai cer acte solemne de apostazie și lepădare publică de Hristos. Aceasta nu înseamnă că nu mai există și acum lepădare de Hristos. Există lepădări indirecte, nu mai puțin reale totuși decît apostazia de odinioară. Ne lepădăm de Hristos aderînd la o doctrină, participînd la adunări ateiste, dîndu-ne în orice fel consimțămîntul la o mișcare ateistă. Sau rușinîndune și ferindu-ne să ne facem semnul sfintei cruci, rușinîndu-ne și ferindu-ne să fim văzuți intrînd într-o biserică ori rostind acele cuvinte sau făcînd acele gesturi care ne-ar putea descoperi drept creștini. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!