Parohul mănăstirii de pe muntele Măgura, de lîngă Tîrgu Ocna, arhimandritul Epifanie Bulancea, a dezvoltat un adevărat turism monarhal în zonă. Pe aici se perindă, pe parcursul unui an, sute de mii de credincioși. Managerul în sutană construiește și un mini motel în care să fie cazați credincioșii. Pentru că au încercat să îl fure și i-a prins, constructorii s-au angajat să lucreze gratuit la o aripă a imobilului.
Comunișii au dărîmat lăcașul de pe Măgura
Prima mănăstire a fost construită în secolul al XVII – lea, la cota 655 a munteleui Măgura sau „Muntele Eroilor”, cum este cunoscut prin aceste părți. ânălțimii i se mai spune și așa, pentru că aici s-au dat bătăliile Cireșoaiei de la 1917. Mănăstirea a fost dărîmată și reconstruită de nu mai puțini de patru ori. întîi, a fost ridicat un schit din lemn. Călugărița Salomia, fica lui Dionisie, și-a dăruit partea sa de moștenire Schitului de la Ocna în anul 1665, „pentru bunăstarea lăcașului”. Acesta a fost reconstruit în 1742 și a purtat hramul de „ânălțarea domnului”. La acea vreme, cel care ducea vorba despre schit în călătoriile sale era Gheorghe Asachi, însoțitorul lui Mihail Sturza. Au existat și alți admiratori ai lăcașului de cult care au povestit despre el în scrierile lor. Printre ei s-au numărat chiar Mihail Kogălniceanu și Nicolae Iorga.
Schitul a fost dărîmat și reconstruit din piatră în 1830, cu hramul „Bunei Vestiri”. A rămas în picioare după luptele din 1917,
cînd în chiliile călugărilor s-a făcut un spital de campanie. în 1959,
zilele schitului aveau să fie numărate. Comuniștii au dat ordin ca o mare parte din biserici să fie dărîmate. Cinci ani mai tîrziu, primul secretar al județului a dat ordin ca mănăstirea „Măgura Ocnei” să fie dărîmată. La nu mai puțin de 40 de zile de la începerea demolării, primul secretar și-a dat duhul.
Constructorii au încercat să-l fure
în 1990 a fost adus la Tîrgu Ocna Arhimandrit Epifanie Bulancea.
Enoriașii din zonă și veteranii de război i-au cerut să reconstruiască biserica, iar acesta s-a pus pe treabă. A reușit să ridice două biserici, un cimitir și un loc pentru pensionarii singuri. Pentru că biserica din piatră era prea mare pentru a putea fi încălzită, iar cea din lemn aparținea cimitirului, monahul a mai construit o biserică mai mică, destinată slujbelor de iarnă. Pensionarii au găsit aici loc pentru a-și petrece restul zilelor. Părintele a construit un cămin de bătrîni, care se bucură succes în rîndul persoanelor de vîrsta a treia. Ei își donează o parte din pensie mănăstirii și sînt cazați în de cămin. Cînd se sting, sînt înmormîntați în cimitirul din spatele bisericuței special construită pentru ei.
Preotul nu i-a uitat nici pe turiști. Are pentru aceștia peste 100 de locuri de cazare, contra a 100.000 de lei pe noapte. Construiește și o casă în care să locuiască preoți și înalte fețe bisericești. Lîngă aceasta, a pus pe picioare un mini motel cu baie în camere, pentru enoriașii cu dare de mînă. Arhimandritul Epifanie spune că, atîta timp cît îl a mai ține Dumnezeu, el va construi în continuare, chiar dacă locul unde se află biserica s-a umplut de construcții.
Slujitorul Domnului ne-a povestit și că, spre surprinderea sa, constructorii au încercat să-l fure. Ghinion. Părintele are și veleietăți de inginer, iar constructorii au fost nevoiți să facă gratuit o parte din muncă. Pentru a-și spăla rușinea. (Alexandru COVACI, Constantin GHERASIM)ioare un mini motel cu baie în camere, pentru enoriașii cu dare de mînă. Arhimandritul Epifanie spune că, atîta timp cît
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.