Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Mauriciu și însoțitorii lui
Fiecare om luptă cu diferite păcate și se rănește de ele. Noi singuri, oricîte fapte bune am face, nu sîntem în stare să ne vindecăm și să dobîndim nevinovăția. Darul lui Dumnezeu împlinește toate lipsurile noastre și ne vindecă spre mîntuire. Nimeni dintre credincioșii să nu cadă în deznădejde și să zică că nu mai este mîntuire pentru el. Această împuținare a sufletului și îndoială pentru mîntuire vine de la vrăjmaș. Citiți cu băgare de seamă la Psaltire și veți vedea cît de întărit este împăratul David cu nădejdea mîntuirii. El nu era nici botezat și nici n-a cunoscut bucuria învierii Domnului, dar nădejdea mîntuirii răsună în toți psalmii lui. Afară de asta nici el n-a fost scutit de rănile păcatului, ba încă a pătimit cele mai grele răni, din preacurvie și din ucidere. Dar nădejdea lui nu s-a împuținat și pentru aceasta s-a mîntuit și s-a sfințit. Gîndiți-vă apoi că tîlharul cel credincios era în gura morții cu sufletul împovărat de rele, dar nădejdea lui a rămas neclintită pînă la urmă.
Toți Sfinții Părinți mărturisesc într-un glas că nici un păcat nu este așa de vătămător, precum este păcatul deznădăjduirii, căci el e aproape ca și lepădarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, fraților să ne doară inima pentru păcatele noastre, căci prin ele am supărat pe Bunul Dumnezeu, dar întristarea noastră să fie totdeauna însoțită cu nădejdea în mila Părintelui Ceresc și niciodată să nu avem îndoială de mîntuire. Obiceiul vrăjmașului este să aducă în inimă frica cea dobitocească și tulburare, ca prin asta să arunce pe om în deznădejde. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.