Uniunea Scriitorilor vrea un cenaclu literar local

Administrator

Scriitorii băcăuani, membrii ai Uniunii Scriitorilor din România (USR), vor avea propriul cenaclu literar. Urmînd modelul junimiștilor ieșeni, condeierii din urbea lui Bacovia se vor întîlni și vor discuta diferite probleme culturale, și nu numai, la sediul filialei USR, de la mansarda clădirii Muzeului de Științele Naturii și la Colegiul Național „Ferdinand”. Bacăul mai are cîteva cenacluri literare, cum ar fi „Octavian Voicu”, „Avangarda XXI” și altele, dar cei din conducerea filialei Bacău a USR consideră necesară înființarea cenaclului scriitorilor profesioniști. „Cenaclul filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor va avea un alt rol decît celelalte cenacluri existente în Bacău. Vor fi invitați să participe numai membrii USR și invitați ai acestora. Se vor face lecturi în premieră, din scrierile membrilor titulari, iar în partea a doua va funcționa secțiunea atelier, la care invitații, girați de membrii Uniunii Scriitorilor, vor citi din creația proprie. La final, toate lecturile vor fi discutate și se vor comenta. Va fi o mică academie de literatură”, crede Viorel Savin, președintele filialei Bacău a USR.
Conducătorii cenaclului vor fi profesorul Ghiorghi Iorga și poetul Calistrat Costin, primul director al Colegiului „Ferdinand”, iar cel de-al doilea, fost director al Teatrului „Bacovia”. Aceștia și-au făcut deja un plan de acțiune, pentru a crea o imagine deosebită noului cenaclu. „Sperăm să-l putem inaugura în luna octombrie. în afară de cenaclu, se vor discuta probleme fundamentale ale culturii și artei, fiind programate cîte o temă pe ședință. întîlnirile vor fi organizate lunar și vor avea, cu siguranță, și sponsori”, ne-a declarat Ghiorghi Iorga, care ne-a asigurat că în Bacău există oameni cu bani interesați de lectură. (Constantin GHERASIM)i cenaclu. „Sperăm să-l putem inaugura în luna octombrie. în afară de cenaclu, se

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.