Scrisori din vacanță

Oameni pentru mai-binele nostru

Vacanța școlară a trecut, impresiile rămîn. Iată rîndurile, pline de trăiri și sentimente, ale unui statornic cititor și colaborator al ziarului nostru: „Cunoștințele mele în materie de jurnalism fiind practic nule, aveam de gînd să-mi opresc condeiul din încercările lui, dar un eveniment rar m-a luat martor și m-a făcut prizonierul confluenței dintre frumusețile naturii și urmele lăsate de om în acestea, la care s-a adăugat plusul de farmec ce a venit din inocența școlarilor aflați în vacanță ascultînd cu bună-cuviință de cei patru maturi din fruntea lor și sorbindu-le învățăturile – lucru cam rar astăzi. Dar, iată rîndurile pe care vi le propun în continuare:

Martorii tăcuți ai istoriei

Trustul de Presă al Armatei, prin săptămînalul „Observatorul militar” din august a.c. ne informează, în articolul „Tabără de îngrijire a mormintelor eroilor”, despre faptul că Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a organizat, la Oradea, o acțiune școlară cu scopul precizat în titlu, în perioada 1 – 8 august, urmărindu-se stimularea spiritului civic în rîndul tinerei generații prin conștientizarea importanței cinstirii memoriei celor care s-au jertfit pentru România prin îngrijirea și întreținerea locurilor de înhumare ale acestora. Mereu în căutare de căi menite a evoca și a venera pe cei care au plătit și cu viața mai-binele nostru (acțiuni organizate chiar și fără fonduri bănești speciale), s-a căutat și s-a găsit: tabăra de creație din Onești condusă de profesorul de istorie Victor Ciochină, care în perioada 27 august – 3 septembrie a desfășurat programul SWAPP (Scutaru Wild Art Photography and Painting), fiind ajutat de Gheorghe Istrate – președintele Clubului de Turims Montan „Șandru” și de Eugen Aparaschivei – artist plastic. Potrivit multor recomandări ca toate acțiunile școlare, în clase sau în teren, să conțină referiri și la istoria românilor, materializată în lucrări amintitoare de lupte pentru libertate și demnitate națională, elevi din mai multe licee oneștene și-au îmbogățit cunoștințele cu „dovezi la tot pasul” dintr-o zonă prea bogată în durere, dar și în glorie nepieritoare, acum, la 89 de ani de la începutul pentru români al primului război mondial. Chiar de la plecarea cu autobuzul, componenții taberei au văzut ceea ce Nicolae Iorga a dezvoltat cu mult har în „Priveliști din țară” și preluat de Gheorghe Simion în monografia „Cașin – Mănăstirea Cașin”: „Cine nu a văzut Valea Cașinului poate spune că a trăit degeaba! Străjuită spre soare-apune de culmile munților Vrancei, valea – pe unele locuri deschisă, pe altele – prinsă în clești de stîncă, îți oferă o priveliște pe care rar o poți găsi în alte locuri…”. Temeinicia gospodăriilor într-o zonă făuritoare și păstrătoare de tradiții, cu izvoare în vremuri mult rămase în urmă, cînd munca fizică era hotărîtoare și bătăturile din palme erau medalii ale muncii și talpă a bunăstării, ospitalitatea de la primirea în Primărie – unde în cuvinte de suflet s-au evocat și faptele de arme ale ostașilor de atunci, în completare cu un scurt moment literar din lirica de război prin poeziile „Nu ne uitați” de Nicolae Iorga, „Balada crucii de mesteacăn” de Arthur Enășescu și „Nu-l uitați” de Nichita Stănescu, dragostea duhovnicească cu care preoții ne-au însoțit în biserica-monument de artă feudală și muzeul comunal păstrător al ingeniozității tehnice și gingășiei casnice, întîlnirea cu doamna Ioana Missir Vlad – fiica lui Ioan Missir, autorul jurnalului de front FATA MOARTĂ, premiat în anul 1937 de Academia Română și Societatea Scriitorilor Români, i-au convins pe toți că se aflau pe drumul cel bun într-un program dens și variat.
Cu baza la cabana vînătorească de la Scutaru, traseele turistice zilnice au cuprins frumuseți naturale cu totul deosebite, care-l conving pe om că „importantă nu este destinația, important este drumul”, că „frumosul încă nu se bucură de locul pe care îl merită”, că „natura își ascunde frumusețile; descoperiți-le!” (Heraclit din Efes). Printre acestea: frumuseți făurite de mîna omului și urme de tranșee, posturi de comandă și de observație, găuri de obuze – acum, cuprinse de vegetație – aflate la cote de teren împădurit și muntos pentru care s-au dat lupte crîncene, cu stăpîniri, pierderi și recuceriri. Cu asemenea „recolte” în văz și auz, artiștii amatori întru fotografie și pictură aducîndu-și contribuția inclusiv în fapt de seară și de noapte în jurul focului, tălmăcind bolta cerească pe fondul unor cîntece tinerești, dar și mai vechi, tabăra de creație a avut un farmec inegalabil, de neuitat, în care s-a evidențiat dîrzenia luptelor sectorului de nord cuprins între Soveja și Cireșoaia, cu relieful muntos brăzdat de rîurile Cașin, Oituz, Slănic și Trotuș, făcînd celebre locurile de bătălie Zboinele, Măgura Cașinului, Clăbucul, Sticlăria, Fata Moartă etc. cei 8 365 de eroi dormindu-și somnul în cimitirul de onoare al lor din comuna Mănăstirea Cașin, unde din cînd în cînd venea Regina Maria „pentru a vărsa o lacrimă și a depune o floare”, însoțită de Regele Ferdinand, Nicolae Iorga, Alexandru Averescu, Ionel I.C. Brătianu și – ca semn de admirație pentru aceste locuri – a construit în Parcul Domeniilor din București (lîngă Pavilionul Expozițional) în anii 1932 – 1936, o frumoasă biserică – „Mănăstirea Cașin”.
Autorul acestor rînduri își amintește de o carte – „Adio, întuneric”, în care autorul – William Manchester, combatant în Războiul Pacificului, revenit ca turist după decenii de la terminarea acestuia, constata că „…o colină pe care am urcat-o acum în doar cîteva minute, mi-au trebuit în 1945 zece zile și a costat viețile a 7 547 de ostași”. Asemenea autorului cărților „Armele lui Krupp”, „Moartea unui președinte” etc., autorul acestor rînduri a trăit o săptămînă în care s-au împletit fericit ritmurile allegro și andante, entuziasmul cu prudența, cartea de pe internet cu cea de pe raft, într-o simbioză constructivă, pe locuri de pe care s-a stins încrîncenarea și trebuie să se așeze bine-reconcilierea, într-un spațiu românesc de mare interes etnografic despre care mulți scriitori cu har au avut aprecieri dintre cele mai elogioase; nu trebuie să se uite, acum, după aproape nouă decenii, de calitățile oștirii române care stau la baza celei mai mari înfăptuiri mereu păstrătoare a simțirii trecute prin răbdare, piedici și speranță către marea minune a Unirii, înfăptuire ce-l trimite iar și iar la constatarea unui cunoscător al fenomenului istorico-militar de la noi: „Nu există palmă de pămînt românesc ce să nu fie stropită cu sîngele fiilor săi; nu există familie de român căreia secera morții să nu-i fi răpit o ființă dragă sau să nu-i fi cotropit sau distrus o parte mai mică ori mai mare din agoniseala obținută cu foarte mare trudă”. Umplîndu-și ființa și spiritul de pilda înaintașilor, el trăiește solemnitatea sfintelor liturghii în care se face precizare la martorii tăcuți ai istoriei: „Pentru ostașii țării noastre căzuți pe toate câmpurile de luptă pentru apărarea țării și pentru slava sfintei noastre biserici, pentru eroii martiri ai neamului nostru căzuți pentru libertate și demnitate națională, Domnului să ne rugăm”.

Corneliu Cristea, Oneștiăstrător al ingeniozității tehnice și gingășiei casnice, întîlnirea cu doa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!