Cîțiva elevi care mergeau la Școala din Roșiori au rămas joi bătînd din buze pe lîngă autobuzul de pe ruta Bacău – Roșiori care îi transporta în mod frecvent. Pentru ei, ușile au rămas închise din cauză că șoferul s-a încăpățînat să nu îi lase să intre în mașină. Deși cadrele didactice navetiste de la aceeași școală au încercat să îl înduplece, omul a rămas de neclintit. „Copiii strigau că au bani în buzunar ca să plătească biletul, dar nici așa nu a vrut să îi ia. Cadrele didactice din cursă au încercat să îi explice că școala a înaintat o cerere la directorul autogării și că a primit aprobarea pentru transportul gratuit al elevilor”, a spus Felicia Bizdadea, secretarul școlii din Roșiori. Ea a mai spus că peste 15 copii din satele Berbinceni, Văleni și Negușeni nu au putut ajunge, din această cauză, la școală. Nici cei care terminaseră orele și trebuiau să se întoarcă acasă nu au avut parte de un tratament mai bun.
Din fericire, ieri dimineață lucrurile au revenit la normal, elevii au putut urca în autobuz, dar întrebările au rămas.
în încercarea de a găsi un răspuns acestora am apelat la conducerea SC „Transport Bistrița”. Acesta a admis că ceea ce a făcut Petru Bădiță, șoferul autobuzului în cauză, nu este normal, dar, în același timp, consilierul Mihai Bălăiță a susținut că nu poate să oblige nici un șofer să transporte pe cineva pe gratis, fie și elevi. „ânțelegerile pe care le avem cu școlile din județ pentru a-i transporta gratis pe elevi sînt vechi de peste 20 de ani și noi să fim sănătoși cîțiva bani am pierdut astfel. Totuși, am fost de acord cu solicitările venite de la școli, dar le-am spus profesorilor că se pot ivi și situații excepționale, cum a fost cea de la Roșiori, pentru că nu putem obliga nici un șofer să ia pe cineva pe gratis, fie ei și elevi, atît timp cît fiecare are încheiat cu noi un contract de servicii. Apoi, de ce nu au spus doamnele profesoare din Roșiori că Primăria a fost de acord ca doi particulari din comună să circule cu două microbuze pe ruta Roșiori – Bacău fără nici o licență de transport. Aceștia nu-i pot lua gratis pe copii, dar noi putem”, ne-a declarat Mihai Bălăiță. Totuși, Constantin Marcu, directorul SC „Transport Bistrița” a dat asigurări că, odată întors din cursă, șoferul „revoluționar” va fi chemat la ordine. (Bianca TOMESCU, Eduard CUCU)a fost de acord ca doi particulari din comună să circule cu două microbuze pe r
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.