Farul – Steaua – Rapid. Acestea sînt adversarele pe care FCM Bacău trebuie să le întîlnească în următoarele trei etape. Altfel spus, un program infernal, în urma căruia antrenorul Cristi Popovici ar fi mulțumit, după propriile spuse, să cîștige patru puncte din nouă posibile. Primul hop, și cel mai accesibil, cel puțin teoretic, este formația de pe Litoral, care va poposi pe Stadionul Municipal astăzi, cu începere de la ora 17,00. în situația dată, băcăuanii sînt, practic, condamnați să cîștige dacă nu vor să intre prea adînc în zona minată a clasamentului. De altfel, principalul Cristi Popovici a recunoscut, ieri, în conferința de presă de dinainte de meci, că „le-am spus băieților că trebuie neaparat să cîștigăm, pentru că trei eșecuri consecutive ar fi prea mult”. în ceea ce privește lotul, Cristi Popovici are la dispoziție, cu excepția lui Potorac șu Dornescu, care nu și-au revenit după accidentările mai vechi, toți jucătorii. Acesta a lăsat însă, să se înțeleagă că, în comparație cu meciul din Cupa României de la Brașov, va face una sau două modificări în formula de start. Principalul băcăuanilor nu a dat nume, dar, dacă ținem cont că Popovici a început meciul de la Brașov cu Spiridon și Doboș, dar fără Croitoru și Trofin, care, atunci cînd au intrat, au punctat decisiv sau au limpezit jocul la mijlocul terenului, e de așteptat ca ultmii să fie astăzi titulari. Meciul începe la ora 17,00, va fii transmis în direct pe canalul TVR 2 și va fi condus de o brigadâ de arbitri ce-l va avea la centru pe craioveanul Sebastian Colțescu. Acesta va fi ajutat la cele două tușe de Ionel Popa (Pașcani) și Miclos Nagy (Cluj Napoca), arbitru de rezervă va fi Eugen Roșu (Băbeni), în timp ca observatori au fost delegați bucureștenii Doru Neagu și George Ionescu. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.