Pe drumul spre Moinești, chiar la intrarea în comuna Măgirești, pe partea stîngă, se vede un drum de țară care își croiește calea printr-un lan de porumb. Dacă o iei pe aici, vei ajunge, în cîteva minute, în fața a două biserici. De-a stînga, o biserică nouă, semeață, pictată și în exterior, cu un gard bine lucrat în fier. în dreapta, o biserică joasă, solidă, cu o temelie groasă de peste un metru, brăzdată de crăpături în care îți poate intra mîna, și un acoperiș de șindrilă, înegrit și uscat de scurgerea timpului. O cruce ruginită, parcă obosită, deasupra clopotniței. O alta asemenea deasupra altarului, sînt semnele ce indică vîrsta lăcașului de rugăciune.
Puțini știu că este biserica cu hramul „Sfîntul Gheorghe”, din satul Șesuri, una dintre cele mai vechi biserici de lemn din județul Bacău și din Moldova. Străjuită, jur-împrejur, de cruci de lemn, de piatră sau marmură, ale celor care au vegheat-o și slujit-o în ultimii 150 de ani, biserica din Șesuri te suprinde de cum treci de poarta ce desparte curtea-i de șosea. Pe peretele de răsărit, în dreptul altarului, mai rezistă o pictură. O frescă lucrată simplu, de un meșter popular anonim, reprezentîndu-l pe „Sfîntul Gheorghie” care omoară balaurul, în timp ce, undeva în spatele acestuia, o tînără așteaptă sfîrșitul luptei. în rest, crăpăturile din pereții exteriori scot la iveală pietrele de rîu și mortarul, pe care meșterii de acum cîteva veacuri le-au folosit pentru a construi o temelie solidă, rezistentă probabil și la ieșirile din matcă ale rîului Tazlău. Pe sub streașina bisericii se mai poate observa genialitatea împletiturii de lemn, realizată de meșterii care au făcut ca lăcașul de închinăciune să reziste intemperiilor vreme de patru veacuri. Din păcate, nu și celor din timpurile noastre.
Cele patru ferestrele mici, înguste, nu lasă prea mult loc luminii soarelui să intre în interior. Pe peretele de apus, se mai păstrează un contor, semn că aici s-a introdus și curentul electric. „în biserica asta veche s-a slujit pînă acum doi ani. De acum însă, mergem la biserica noua”, avea să ne explice o bătrînă din sat.
Au venit mulți, au măsurat, au filmat și-au plecat
De 45 de ani în satul Șesuri, bătrîna Olimpia este cea care ține și cheile bisericii. După o discuție telefonică cu preotul satului, plecat cu treburi la oraș, am obținut îngăduința de a intra în biserica veche. Femeia ne conduce fără prea mult entuziasm. „Au venit mulți și au măsurat, au filmat, și-au plecat. Au tot zis că ne ajută, dar nu au făcut nimic”, ne-a mărturisit femeia. Bucuria de a vizita cea mai veche biserică de lemn din județ ne-a fost curmat și de preotul satului, care ne-a pus în vedere că „nu prea aveți ce să mai vedeți acolo. Obiectele de cult și lucrurile mai importante le-am dus în biserica noua. Nu a mai rămas decît pictura de pe pereți”, ne-a anunțat el. Femeia ne-a descuiat lacătul care desparte parcă două lumi diferite. Un aer rece și un miros de lemn vechi ne-a izbit chiar de la intrare. între luminile și umbrele jucăușe din pridvor, deasupra ușii care dă spre pronaos, se mai poate citi o plăcuță, care explică faptul că „biserica s-au fundat la anul 1648 de robu lui Dumnezeu Iftimie Cămărașu”. Mai jos, alte lucruri interesante despre lăcașul de închinăciune creștin-ortodox al oamenilor din Șesuri. Aflăm că primele reparații au fost făcute după două secole, respectiv în 1887, în timpul preotului Vasili Catană, după care, în mai puțin de un secol, au urmat alte două reparații: în 1923, iar ultima în 1951, în vremea preotului Constantin Popa. Pe cel din urmă, bătrînii satului și-l mai amintesc, tot așa cum își amintesc și de faptul că bisericuța lor se năruie pentru că nu li s-a dat voie să o refacă. „Am tot încercat să o dregem, însă nu ni s-a dat voie. Așa că am contribuit pentru realizarea altei biserici noi. Aceasta veche nu știm ce va mai fi cu ea”, ne spune un bătrîn al satului.
Icoane vechi și avertismente împotriva avortului
în interiorul sfîntului lăcaș se mai păstrează cîteva icoane vechi. Toate în condiții foarte bune, chiar demne de invidiat, dacă te gîndești că cele pictate în zilele noastre dau semne de îmbătrînire după nici zece ani. între acestea, una a Maicii Domnului cu Pruncul, din anul 1860. Unele din icoanele de pe catapeteasmă au fost luate și duse în biserica nouă. în strana stîngă, tavanul a cedat. O parte din tencuială a căzut, lăsînd o spărtură prin care se poate vedea lucrătura din lemn a acoperișului. Pereții, tot din lemn, mai păstrează în condiții foarte bune pictura în tempera, realizată la mijlocul veacului trecut, în 1951. Scenele cu pilde din Sfînta Scriptură sau icoanele în mărime naturală ale unor sfinți, pictate în stil neobizantin, lasă bisericii măreția consacrată de înaintași.
La fel și ușile împărătești de pe catapeteasmă, sculptate cu mult bun gust. Cîteva tablouri noi, fără nici o valoare artistică, au rămas bătute în cuie. Unul, cel din strana din stînga, este un avertisment împotriva avortului. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.