Bursa absolvenților, cea mai rîvnită în acest an

Administrator

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții de liceu, profesională și facultate, promoția 2005, desfășurată ieri dimineață în sala Muzeului „Iulian Antonescu” din Bacău, s-a dovedit a fi o adevărată regină a burselor de anul acesta. După bursele adresate femeilor, rromilor, persoanelor cu handicap și tuturor șomerilor, evenimentul de ieri a atras zeci de agenți economici și mai multe sute de tineri interesați de un serviciu.
încă de la orele 9:15, incinta complexului muzeal a devenit neîncăpătoare pentru cei deja peste o sută de tineri. Pe lîngă posturile obișnuite, din sectoarele construcții, confecții, comerț și asigurări, oferta a conținut și posturi rare, de biolog și biochimist, menajeră sau inspector resurse umane. Un oarecare minus al manifestării a fost numărul mic de locuri pentru absolvenții de master ori facultate, circa zece procente din total. „Avem vreo 80 de posturi pentru studii superioare, în condițiile în care, în baza de date a agenției, figurează 250 de persoane din promoția 2005”, a precizat șeful de serviciu Octavian Țicău.

Firmele preferă tinerii

„Tinerii reprezintă o variantă bună de personal, deoarece îi putem forma la noi, pentru a beneficia pe viitor de oameni de bază”, a declarat Constantin Bocăneț, responsabil resurse umane la firma Conbac. „Participăm de trei ani la toate bursele, cam fiecare ne-a adus cîte doi colegi noi. Cea mai reușită este, însă, de departe, aceasta, dedicată absolvenților”, a spus Virgil Ciutescu, responsabil resurse umane la Generali Asigurări. Cît despre tineri, mulți dintre ei s-au aflat pentru prima oară la un tîrg de locuri de muncă. „Cred că aș accepta orice post cît de cît bine plătit”, s-a pronunțat Alex Blaga, în vîrstă de 21 de ani, absolvent de liceu. „Oferta nu mi se pare foarte tentantă. Eu am terminat litere, dar învățămîntul nu ma încîntă, este prost plătit. Mult mai interesante mi se par de exemplu asigurările”, a spus Camelia L., de 23 de ani. „Am terminat liceul, profilul operator tehnică de calcul, însă bursa asta nu pare să ofere asemenea posturi”, s-a arătat dezamăgit Gheorghiță Tătaru, de 19 ani. „Momentan, prefer să obțin un loc de muncă decît să dau la facultate”, a spus Lucia Butăcel, 24 de ani, absolventă de chimie. „încerc să prind ceva în domeniul economic, am mai lucrat în sector și mă descurc”, ne-a declarat Sorin Pelin, de 23 de ani, absolvent al facultății de științe economice.
Potrivit primelor date furnizate după-amiază de Forțele de Muncă, la bursa absolvenților din acest an au participat 60 de firme, cu o ofertă totală de circa 850 de posturi, și aproape 500 de tineri, dintre care cinci au reușit să se angajeze pe loc. (Alin LEANCĂ)
ucrat în sector și mă descurc”, ne-a declarat Sorin Pelin, de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.