Mirajul puterii

Ștefan RADU

în România, asistăm la un fenomen de-a dreptul ciudat: politicienii sînt preocupați mai ales de imaginea lor publică, decît de rezolvarea efectivă a crizelor prin care trece țara. Nu soluționarea unor grave probleme sociale sau economice par a fi importante, ci aparițiile în mass-media, percepția în rîndul electoratului. Odată cu înfrîngerea celor de la PSD credeam că am scăpat de această minciună. Baronii fostului partid de guvernămînt (după cum chiar Ion Iliescu i-a etichetat) au avut o adevărată obsesie: să achiziționeze ziare, posturi de radio și de televiziune, să intre în grațiile unor publiciști, convinși fiind că poza de la gazetă este mai importantă decît eficiența deciziilor administrative. Drept este că au avut ca aliați destui jurnaliști dispuși să-și vîndă onoarea pe cîțiva arginți calpi. Sărăcia din presă – atît la nivel de instituții editoare, cît și la nivel de redactori prost plătiți – a favorizat fenomenul extrem de păgubos pentru public. Astfel, aceeași informație căpăta, zi de zi, semnificații contrare, în funcție de interesele semnatarului știrii și ale instituției de media care îi plătește leafa. Publicul a identificat, de cele mai multe ori, acest joc și a recționat la vot: politicienii creați de presă au dispărut din peisaj sau, în cel mai fericit caz, au trecut în plan secund.

După alegerile din 2004, am crezut că noua generație de guvernanți și parlamentari va acționa altfel. Pare-se că ne-am înșelat cu toții. Există deja semnele unei goane disperate pentru a pune mîna pe trusturi de presă sau pentru a înființa fel de fel de foițe care să răspundă la comenzi discrete bine plătite. Primari, oameni de afaceri sau funcționari importanți se înghesuie să devină stăpîni din umbră ai unor așa-ziși jurnaliști cu vocație de mercenari. Cum are cineva o problemă cu un contra-competitor, pac la „foaia de cartier”! Dintr-o dată, albul devine negru, iar pușlamalele se metamorfozează în victime. Se întocmesc dosare mizerabile, cu fapte inventate, cu zvonuri prelucrate pentru a distruge imaginea publică a personajelor incomode. Butada despre „a patra putere în stat” (sau a cîta o fi…) a fost – și ea! – privatizată și convertită în scopuri personale. „Cîinele de pază al democrației” a fost supus unei lungi perioade de înfometare și, astfel, pare a fi dispus să lingă mîna oricui îi aruncă un colț de pîine mucegăită. Mirajul unei puteri iluzorii îi îmbată pe mulți tineri talentați care cred că doar cu pixul lor de unică folosință pot ține la respect întreaga societate. Am, de multe ori, sentimentul că mulți au venit către această profesiune doar pentru a-și ostoi frustrările cele mai ascunse și iluziile de mărire efemeră. Norocul breslei este că oportuniștii aceștia sînt – încă – puțini și că au pătruns doar prin redacții improvizate, de apartament. Ies în evidență doar prin gălăgia provocată. Te sîcîie precum țînțarii și – de aceea – ești nevoit, din cînd în cînd, să dai cu flit. Igienizezi locul, scoți mizeria din societate și mai reduci din efecte. Pentru că „insectele” nu ar exista dacă în România de astăzi nu s-ar fi adunat atîta gunoi politic și administrativ. într-un sistem în care evazioniștii, corupții și toți ceilalți derbedei nu ar fi considerați cetățeni onorabili, nici micile slugi ale condeiului n-ar supraviețui. Un specialist îmi spunea că păduchii găinilor au, la rîndul lor, niște paraziți mai mici, un fel de păduchi ai păduchilor. Mi s-a părut incredibil! Uitîndu-mă în jur, încep să înțeleg logica naturii: cei care parazitează societatea sînt, la rîndul lor, parazitați de „rîia” care le construiește imaginea puterii lor ilicite. La urma-urmei, totul se plătește…unei lungi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!