Directorul acuzat că a falsificat teza unei eleve a scăpat basma curată
• Valentin Mazilu, cel care la examenul de testare națională din vară a falsificat teza unei eleve, a fost doar exclus din comsiiile de examen pentru următorii trei ani n inspectorul școlar gneral Radu Ababei susținea, înainte de aflarea vinovatului, că sancționarea acestuia va merge pînă la excluderea din învățămînt n valurile făcute de mai marele învățămîntului băcăuan s-au dovedit doar apă de ploaie, iar acum Radu Ababei arată cu degetul spre Consiliul de Administrație al ISJ
Valentin Mazilu, directorul școlii din Dofteana, care a fost anchetat și sancționat de organele de cercetare pentru că a falsificat teza unei eleve în Centrul de Evaluare de la Onești, a scăpat fără sancțiuni majore. Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Bacău (ISJ) a decis să-l „ardă” pe profesorul cercetat pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată cu excluderea din comisiile de examen pentru următorii trei ani. Este cea mai blîndă pedeapsă prevăzută de regulamentele școlare, care putea fi aplicată unui profesor prins că a comis o infracțiune. Sancțiunea a fost aplicată în condițiile în care, pentru prima dată în învățămîntul băcăuan, un profesor care a încercat să ajute un elev să treacă examenul a fost prins. Nu de colegii din Bacău, e adevărat, ci de cei din Iași, care au scos la iveală întreaga poveste. Cazul a fost cercetat și de polițiștii și procurorii oneșteni, care au hotărît neînceperea urmăririi penale și sancționarea cu amendă de opt milioane de lei a profesorului Mazilu.
Hotărîrea luată de forul de decizie al ISJ Bacău este cel puțin surprinzătoare. Șeful ISJ susținea, imediat după ce în inspectorat s-a aflat că teza unui elev a fost falsificată, că vinovatul va fi exclus din învățămînt. Cînd ancheta a început să capete contur și numele lui Valentin Mazilu a intrat în vizorul polițiștilor, mai marele învățămîntului băcăuan a bătut în retragere.
Pentru început, Ababei a refuzat categoric să facă public numele profesorului care era cercetat, susținînd că pînă nu va avea o hîrtie oficială nu va deconspira numele celui care și-a permis să modifice teza. Cînd a primit documentul de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Onești, prin care se confirma că Valentin Mazilu a fost cercetat și sancționat, Radu Ababei s-a muiat. „Vom supune cazul dezbaterii Consiliului de Administrație, pentru că o faptă ca aceasta, anchetată de poliție, nu poate fi trecută cu vederea, mai ales că este vorba despre falsificarea tezei unui elev într-un centru de examen. Cea mai bîndă sancțiune poate fi excluderea din comisiile de examen, și cea mai aspră, excluderea din învățămînt. Dar eu cred că va fi cel puțin destituirea din funcția de director”, declara înaintea ședinței Consiliului de Administrație Radu Ababei.
După toate valurile pe care le-a făcut pe această temă, Radu Ababei aruncă acum mănușa în ograda Consiliului de Administrație al ISJ. „Eu am propus destituirea din funcția de director. Consiliul de Administrație a votat însă doar pentru retragerea din comisiile de examen pentru următorii trei ani. Au luat în calcul și amenda de opt milioane de lei, care a fost aplicată de Parchet”, ne-a declarat ieri inspectorul general. Sancțiunea aplicată de CA al ISJ creează un precedent periculos. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.