Aproximativ un milion de lei. Cam asta este valoarea rechizitelor pe la poartă un elev în ghiozdanul din spate în fiecare zi în care merge la școală. Suma, chiar dacă pare mare, este justificată pînă la ultimul leu greu dat de părinți pentru a-i cumpăra micului școlar un pic corector. Dacă respectivul părinte este mai cu dare de mînă, respectivul ghiozdan, pregătit așa cum se cuvine, poate înghiți chiar și un salariu întreg. Asta pentru că din servieta de școală nu trebuie să lipsească stiloul, caietele, creioanele, radiera, penarul și manualele alternative, pentru a căror achiziționare tot părinții sînt cei care trebuie să scoată bani din buzunar. Nu în ultimul rînd trebuie pus la socoteală și ghiozdanul care, dacă este din material de bună calitate, poate să coste cîteva sute de mii de lei bune. Un caiet costă între 6.500 și 10.000 de lei, iar un elev are nevoie de cel puțin 15 caiete, pentru cei din clasele I – VIII. Cel mai ieftin stilou, care să scrie, cît de cît, fără să lase dîre de cerneală, costă 60.000 de lei, iar cel mai scump poate ajunge la cîteva sute de mii de lei. Creioanele colorate costă între 15.000 și 50.000 de lei, un creion în jur de 3.000 de lei, iar unul mecanic, între 10.000 și 100.000 de lei, dacă e de o calitate ceva mai acceptabilă. O radieră, oricît ar fi ea de mică, mai costă și ea în jur de 5.000 de lei, un penar ajunge între 40.000 de lei și 170.000 de lei, iar un penar complet poate costa chiar 300.000 de lei. Cel mai valoros este ghiozdanul al cărui preț variază, în funcție de calitate, între 175.000 și 960.000 de lei vechi.
Nu trebuie uitat că un elev mai are și ore de sport și pentru aceasta are nevoie de adidași, tricou și trening. Dacă socotim o medie de 500.000 de lei pentru un treining de calitate medie, 100.000 de lei, pentru cel mai simplu tricou și între 150.000 și 600.000 de lei pentru niște adidași din piele și trainici, vedem că numai echipamentul pe care îl folosește elevul în cele două ore de sport pe săptămînă valoarează în jur de un milion de lei.
Pentru elevii de liceu, părinții mai sînt scutiți de unele cheltuieli la
capitolul rechizite, deoarece odraslele, firi pragmatice, merg la
școală cu un caiet studențesc universal, al cărui preț variază, în funcție de numărul de foi și de calitatea acestora, între 7.000 și 54.000 de lei. în schimb, costurile se ridică considerabil la manuale, pentru care se vor achita în jur de două milioane de lei. Aceasta în cazul în care se doresc a fi noi. Dacă nu, se poate apela și la colegii mai mari, și cheltuiala se reduce la jumătate. Dar în calcul nu am luat încă uniforma.
Uniforma, cireașa de pe tort
Părinții care au copii la școlile generale vor trebui să nu uite că la
unele unități de învățămînt uniforma este obligatorie. Părinții care au
fetițele însrise la una dintre aceste școli au scos din buzunar cel puțin 700.000 de lei pentru a cumpăra doar un sarafan și o bluziță. O fetiță mai are, însă, nevoie și de ciorăpei, pantofiori și măcar încă o bluziță de schimb, așa că suma aceasta a ajuns la valori de cel puțin două ori mai mari. Tot la peste 600.000 – 700.000 de lei s-au ridicat și cheltuielile necesare pentru cumpărarea vestei, vestonului și pantalonilor de școală pentru băieți. Dar la acesta mai trebuie și o cămașă, care ajunge și ea la vreo 250.000 de lei, fapt care ridică din nou cheltuielile pînă aproape de un milion de lei. Așa stînd lucrurile, dacă luăm în calcul, pe lîngă banii pentru rechizite și pe cei dați pe uniformă și echipamentul cu care trebuie să se prezinte la fiecare oră de sport, vedem că micuțul școlar devine, dintr-odată, extrem de „valoros”. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.