Sapa, singura șansă

Nicoleta BICHESCU

Clase înghesuite și întunecate, deasupra cărora tavanul atîrnă amenințător, manuale rufoase, bănci roase de trecerea anilor. Acesta este tabloul școlii din mediul rural, o școală unde tot mai mulți copii se duc doar pentru a primi un corn și un pahar cu lapte și mai puțin pentru că sistemul de învățămînt, odată absolvit, le oferă o șansă în plus în viață. Din această toamnă, însă, imaginea este și mai sumbră: catedrele au rămas goale, din fața clasei lipsește educatorul.Județul Bacău se confruntă cu o criză fără precedent de cadre didactice, aproape 200 de posturi sînt încă neocupate, iar materiile la care copiii nu au de la cine să învețe sînt dintre cele mai diverse.

Școlile din județ sînt din nou pline de cadre necalificate, după ce, cîțiva ani la rînd, numărul suplinitorilor se subțiase. Copiii de la țară vor învăța iar engleză de la vreun absolvent de liceu agricol și vor afla tainele matematicii de la un gestionar din vremea defunctului CAP, rămas acum fără ocupație. Profesorii navetiști, care stăteau cu ochii pe ceas între două autobuze, dar erau calificați, au devenit și ei o raritate. Este și acesta un efect, al unui fenomen care s-a amplificat în România ultimilor 15 ani. Cadrele didactice au fost tratate în batjocură, de toate guvernările, de toți premierii, de toți președinții. Amenințările cu grevă, deloc puține, au fost înăbușite cu o majorare ridicolă, dar oamenii au continuat să meargă la catedră, să își facă meseria, să aștepte zile mai bune.

Educatorii s-au săturat de promisiuni. Și de navetă, și de lipsa de implicare a primarilor de comune. Ei au descoperit că viața lor poate arăta și altfel. Au descoperit că, pentru o muncă la jumătate, în țările din Europa civilizată, primesc în două-trei luni cît salariul lor pe un an. Cadrele didactice au mai aflat că pot să lucreze și în alte domenii, mai bine plătite și fără atîtea responsabilități și bătăi de cap. Unii au plecat din țară, alții, din învățămînt. Absolvenții refuză de la început să se mai umilească. Așa că școlile duc lipsă de profesori, de învățători și educatoare. în locul celor cu studii și grade au intrat necalificații, oamenii care nu au nici în clin, nici în mînecă cu sistemul de învățămînt. Ei, necalificații, sînt singurii care acceptă să meargă o oră cu autobuze insalubre, să stea în gazdă pe unde apucă și să primească salarii de mizerie.

Cei care au, însă, de suferit, sînt copiii. Se tot vorbește, în România, despre egalitatea de șanse. în cazul celor mici, egalitatea de șanse este o demagogie a guvernanților și nimic mai mult. Cum poate un copil din mediul rural, care învață fizică de la profesorul de religie și chimie de la cel de limba rusă să concureze cu un copil de la oraș, care, pe lîngă orele de la școală, mai este trimis de părinți și la meditațiile suplimentare? Cum poate copilul de la țară, care face trei kilometri navetă, n fiecare zi, să dea piept cu domnișorul de la oraș, pe care zilnic părinți îl duc la școală cu mașina și care, ajuns acasă, este așteptat cu mîncarea caldă. Problema copiilor din mediul rural nu este sărăcia. marea lor problemă, pe care tot mai puțin o conștientizează cei aflați la putere este acuta lipsă de șanse. O lipsă de șanse comensurabilă deja, prin numărul foarte mic de elevi de liceu proveniți din mediul rural. O lipsă de șanse care se va resimți și mai acut în anii următori, atunci cînd mai tot copilul de la sat va alege sapa și nu tractorul.ile suplimentare? Cum poate copilul de la țară, care face trei kilometri navetă, n fiecare

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!