Numărul mare de solicitări de acte necesare pentru retrocedări și căutarea unor acte în vederea recalculării pensiilor au dat peste cap activitatea Direcției Județene Bacău a Arhivelor Naționale (DJBAN). Cu un personal redus și un număr nemaiîntîlnit de solicitări, conducerea filialei Bacău a Arhivelor Naționale a dispus închiderea temporară a sălii de studiu. „Avem aproximativ 70-80 de solicitări din partea celor interesați să redobîndească dreptul de proprietate și foarte multe cereri din partea celor dornici să-și recalculeze pensiile. Pentru toate acestea lucrează șase oameni, care, în medie, pot soluționa cam 5-7 cereri. însă nu este o regulă, deoarece sînt multe cereri pe care nu reușești să le rezolvi într-o singură zi. Ori, cei de la Casa Județeană de Pensii au avut personal suplimentar pentru recalcularea pensiilor. Prin urmare, pentru a putea rezolva cererile existente am dispus închiderea sălii de studiu a Arhivelor, pînă la 30 noiembrie”, ne-a declarat Vilică Munteanu, directorul DJBAN. Conform directorului Munteanu, cei care au o situație de urgență vor avea acces în sala amintită. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.