Români în lumea largă – corespondență specială

Remember George Enescu

* Dublu eveniment cultural-artistic românesc pe pămînt american

Un nou vernisaj de pictură românească pe pămînt american.
Evenimentul s-a produs zilele acestea la reședinta ambasadorului României la Washington, excelența sa domnul Sorin Ducaru, și a fost prilejuit de o manifestare omagială închinată marelui compozitor național de notorietate mondială, maestrul George Enescu. Cu această ocazie, pe lîngă un concert simfonic susținut de “The George Enescu Society of The United States, Inc.” s-a vernisat și expoziția de pictură cu lucrări aparținînd artiștilor plasici băcăuani Viorica Cocioiu și Gheorghe Parascan, sub competenta prezentare a “ArtInMyLife” condusă de Ștefan N. Maier:

“Dublu eveniment cultural-artistic românesc” – așa ar suna, poate, o știre simplă și directă despre un eveniment românesc organizat pe pămînt american. Dar întrucît am fost protagoniștii acestei expoziții omagiale de pictură, trăirile noastre au fost mult mai intense. De luni de zile am pregătit pînzele pentru o astfel de manifestare. Fiindcă de maestrul George Enescu mă leagă încă din copilărie o serie de evenimente: tatăl meu s-a născut în vecinătatea actualei case memoriale a compozitorului; la vîrsta de șapte ani aveam să vizitez întîia oară Tescaniul – un sătuc micuț, sărăcăcios, dar dăruit de ursitoare cu un destin de mare notorietate artistică, așezare aflată pe marginile unei rîpe și avînd cocoțat pe dealul din apropiere conacul unde George Enescu se simțea acasă; aproape toți locuitorii din zonă aveau în casele lor cel puțin un obiect provenit din devastarea conacului, imediat după război; era vremea pîngăririi numelui și a tot ceea ce ținea de memoria lui Enescu. Pe de altă parte, unul dintre primii muzeografi ce aveau să lucreze la înființarea actualei Case Memoriale Enescu din Tescani a fost filologul Mircea Dinutz, verișorul meu. Și tot în acea perioadă aveam să ating clapele pianului maestrului, să respir aerul Tescaniului și să fiu prezent în atmosfera nostalgică a Complexului Muzeal.

Și acum iată-mă aici, la Washington, D.C., închinînd marelui compozitor, alături de Viorica Cocioiu, o expoziție de pictură. Iată de ce nu mă pot abține să exclam: incredibil este destinul omului! Viața este cu adevărat o spirală ce te poartă periodic printre aceleași fapte și lucruri, creind evenimente ce au cu adevărat o logică ascunsă. Să fie, oare, încifrarea destinului? Dar, să revin la cele două evenimente pe care mi-am propus să vi le relatez: reședinta ambasadorului României la Washington, D.C., este așezată pe una din străduțele cu aspect european, aș spune chiar bucureștean, din capitala Statelor Unite. Seara coborîse peste clădiri și arbori, făcînd ca în lumina lampioanelor să se întrevadă un complex arhitectural maiestuos. Doar de undeva, în surdină, se mai auzeau sirenele mașinilor de intervenție care circulau în aglomerările de pe străzile principale. Incă de la intrarea în reședința diplomatică ne-a întîmpinat o atmosferă festivă, ca un preambul la ceea ce aveam să vedem: un frumos tablou înfățișîndu-l pe Enescu cîntînd la vioară, lucrare de referință aparținînd Vioricăi Cocioiu, și un alt tablou reprezentînd vioara maestrului, pe care eu însumi l-am pictat cu mult suflet, de curînd. La etaj, expoziția: lucrările, aflate în consonanță cu evenimentul, parcă prindeau viață sub influența creațiilor enesciene interpretate la pian de Lory Wallfisch – artista maestru care l-a cunoscut pe Enescu, Diana Pepelea (vioară), Michael Stepniak (vioară) și Matei Varga (pian). Aproape plină, sala – generoasă prin colecția de opere de artă românească, se transformase într-o sală de concert la cel mai înalt nivel. Pianul și viorile transmiteau ascultătorilor fiorii inegalabili ai muzicii enesciene. Departe de casă, de plaiul rural românesc, aici, pe tărîm american, te simți cu tot sufletul român.
La fel ca și concertul, expoziția s-a bucurat de atenția celor de față. Pliantele de prezentare au dispărut deîndată și mulți oaspeți au dorit amănunte asupra operelor. Schimburi de cărți de vizită, discuții româno-engleze, cu sau fără traducător, au marcat succesul serii. Se proiectează noi posibile expoziții, noi vizite la Galeria Vila Maier, unde avem deja circa 200 de lucrări.
Cum nu puteam trece peste eveniment fără a-i imortaliza atmosfera, am căutat să rețin pe “pelicula” digitală cîteva clipe din reputatul eveniment româno-american. Și asta cu atît mai motivat cu cît, de curînd, lucrez la un film documentar. Periplul nostru prin America a fost deja adunat în secvențe, scene, fotografii, documente. Pînă în prezent am adunat cîteva ore de vizionare și greu îmi vine să cred că numai în patru luni de zile am trecut prin atîtea întîmplări și situații. Mai mult, la orizont încep să se profileze alte evenimente, noi expoziții. Colecția de lucrări din Galeria Vila Maier își va continua periplul chiar și după reîntoarcerea noastră acasă.
E mult, e puțin? O expoziție, sau un șir de expoziții în Statele Unite pot să îți schimbe destinul. La fel de important, însă, este ceea ce rămîne locului, esența artei tale dăruită și altor lumi. Simți cum o parte din sufletul tău de român este absorbită de societăți umane de care doar ai auzit și pe care nu le-ai cunoscut decît vag și pe undeva eronat, prin prisma unei hiperpolitizări a percepțiilor noastre.
Deoarece participam pentru a șasea oară la reușitele manifestări culturale ale Ambasadei Române din State Unite, putem spune că sîntem oarecum „de-ai casei”. Mai mult, peste doar două săptămîni ambasada ar urma să găzduiască și expoziția noastră „de bază” – cu picturi reunite sub genericul “Sinagogi din Romania”, cea care, de altfel, ne-a și „adus aici”, expoziție la care am lucrat în primăvară și pe care am adus-o cu noi din țară.
Sperăm ca în urma noastră picturile create pe aceste meleaguri să prindă o viață pe care nici măcar ele nu ar fi avut-o în România. La urma-urmei și operele de artă, la fel ca și oamenii, își au destinul propriu. Odată vernisate, vor colinda pămîntul pînă cînd materia sau uitarea vor învinge mesajul culorilor. Dar, între timp, își vor fi împlinit menirea, ceea ce ne dă speranța că nu am făcut zadarnic umbră pămîntului.
Din Washington pentru „Ziarul de Bacău” – Gheorghe Parascanr, să revin la cele două evenimente pe care mi-am propus să vi le relatez: r

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!