Contrapunct

Mîncarea „adevărată” și integrarea europeană

Vecina mea, domnișoara Coca Z. – octogenară, dar păstrîndu-și, aproape nealterate de ani, sufletul și obiceiurile – are, ca în fiecare sfîrșit de septembrie – început de octombrie, musafiri dragi. Nu-s altcineva decît sora și cumnatul, oameni ajunși la vîrste înaintate, dar veniți cu aceleași sentimente și aceleași năzuințe, în România, tocmai din Toronto – Canada. Așa că la vremea aceasta mă întîlnesc, sigur, cu aceeași plăcere, cu sora domnișoarei Coca – aceasta e o femeie mărunțică, purtîndu-și cu franchețe și demnitate vîrsta – care-mi spune, mereu și mereu, aceeași propoziție: „Am venit iar să fac o cură de roșii adevărate și de pepeni adevărați…” Asta mi-a spus-o și zilele trecute și eu, desigur, m-am simțit mîndru de cuvintele – pe care le știam, de fapt – ale doamnei sosite din Canada acasă, aici, în Bacău – România, pentru „o cură” de bunătăți de-ale noastre.
Mă grăbesc să vă spun că am fost pentru mai mult timp și eu în Canada și abia am așteptat să vin acasă la mine și să mănînc – nu să „consum”, cum spun, cu emfază, tot mai mulți conaționali – roșiile și prunele și merele și harbujii ieșiți din acest pămînt pe care-l iubesc atît de mult… Nu, nu folosesc cuvinte mari, dar pentru mine pămîntul acesta e sfînt. Și trăirea mea, convingerea mea, mi-au fost împărtășite și-mi sînt, iată, împărtășite de acești oameni – un domn și o doamnă – care plecați fortuit, cu mulți ani înainte, revin mereu acasă, la casa lor adevărată pentru a-și bucura sufletele și inimile cu aceste bunătăți numai la noi crescute.
…Poate nu aș fi scris despre toate acestea – mai ales că și în alte cîteva ocazii le-am amintit – dacă n-aș fi dat ochii cu inginerul Emil Munteanu, doctor în științe agricole, împătimit specialist în cultura cartofului, acum pensionar și administrator al unei societăți de asigurări din Bacău – aici sînt materializate și cunoștințele sale în domeniul financiar -, om pe care-l mai „întîlnisem” în presa locală și care, firesc, mi-a făcut o reală plăcere așa cum îl știu, „în carne și oase”, de ani buni. „Domnule – mă ia, imediat după ce ne salutăm efectiv – am fost, cu o delegație de cultivatori de cartofi – știi, eu sînt unul din fondatorii asociației respective – am fost, deci, prin Olanda, Belgia, Germania, adică în inima Uniunii Europene. Domnule, las la o parte ce am văzut – lucruri pe care le știi sau le bănuiești și despre care se scrie și se vorbește foarte mult vizavi de iminenta intrare a noastră în UE, lucruri foarte importante – și-ți voi spune că am fost invitați la mese copioase, cu sumedenie de bunătăți, dar, crede-mă, bunătăți care pentru mine cel puțin n-au creat o impresie deloc agreabilă. Mîncăruri fără gust, fade, inexpresive… Nu, la noi e altceva… Cred că gastronomia noastră, care face parte din cultura noastră, e un pilon efectiv, solid, al identității noastre ca popor. Păi, domnule, fructele noastre, mîncărurile noastre sînt gustoase, domnule, se disting, prin asta, între ele… Și asta, repet, face parte din cultura noastră. Mă gîndesc ce vom face cînd vom intra în Uniunea Europeană. Ne vom pierde, oare, identitatea…?” întrebare la care amicul meu cunoaște, sînt sigur, răspunsul. âi amintesc de recentul sondaj de opinie din țară care relevă, din plin, acest lucru. Da, foarte mulți conaționali trăiesc teama că, intrați în UE, ne vom pierde identitatea națională! E cursul, neîndurător, al Istoriei…? Se pare că da! âi spun, atunci, de vecina mea și de vizita, toamnă de toamnă, a surorei și cumnatului din Canada. Și-i mai spun și de propriile mele constatări și impresii. Iar el adaugă că, la Hamburg, a fost oaspetele unui restaurant al unui neamț născut și crescut, pînă la 14 ani, în România. „Am găsit, acolo, bunătăți românești. Și ambianța specifică. Și tare m-am bucurat! Și am gîndit atunci la iminenta noastră intrare în UE și la datoria noastră de suflet, transmisă nouă ancestral, de a păstra identitatea națională. Dar, oare, mi-am zis eu, or fi gîndit toți ca mine…?”
… M-am despărțit de inginerul, doctor în științe, Emil Munteanu, cu sentimentul că mulți români trăiesc o anume teamă la intrarea în UE, dar o teamă care le sporește hotărîrea de a fi, în viitor, ei înșiși. Adică, entuziaști promotori ai acelui complex ansamblu de valori care ne definesc, peremptoriu, ca națiune cu sentimente și tradiții umane neaoșe, și nu ca indivizi „de calitate inferioară”, fără istorie, după cum ne cred, din păcate, mulți străini care nu-și cunosc bine nici istoria țărilor lor…!

Eugen VERMAN-a spus-o și zilele trecut

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!