Ce face bine românul?

Ștefan RADU

Trezit dimineață mult mai devreme decît de obicei, am profitat de ora matinală pentru a-i telefona unui prieten din America. Stabilit pe Coasta de Vest, diferența de fus orar – 10 ore – ne favoriza pe amîndoi: eu cu ochii cîrpiți de somn, el obosit după o zi de muncă. După obișnuitul schimb de informații despre familiile noastre, am trecut – ca tot românul – la bîrfa politico-economică. Ba că pe la ei nu merge bine învățămîntul, ba că pe la noi nici trenurile nu se mișcă, din una în alta am ajuns la situația economică. Eu – grăbit – am început să-i plîng de milă după atîtea uragane și incendii (mai nou). M-a liniștit imediat: „Oricît de rău ar fi, tot e mai bine decît pe la voi!” – zice amicul. Și pentru că m-am arătat neîncrezător, a trecut la explicații pe îndelete. Astfel, am aflat că orice mare nenorocire – războiul din Irak sau uraganele tropicale – sînt transformate în oportunități de revigorare economică. Industria americană va trebui, acum, să producă mult mai mult pentru a asigura cele necesare reconstrucției. Spre deosebire de noi, yankeii cumpără mai ales produse autohtone. Noi importăm și nasturii… Din cea mai fragedă pruncie, ei învață că orice obiect fabricat în SUA trebuie achiziționat pentru că numai așa se asigură circuitul economic rentabil și locurile de muncă. Mobilizarea generală de după orice moment de criză produce salturi spectaculoase în economia americană. Se trage din greu (și fără mofturi), dar se și cîștigă mai mult! O filozofie de viață simplă și eficientă…

în urmă cu vreo jumătate de an, un mare profesor sloven, specialist în strategii economice, își exprima, cu discreție, surprinderea că nu descoperă care sînt produsele specifice industriei românești. Se întreba, omul, la ce ne pricepem cu adevărat. Știa el – din spusele altora – că sîntem inventivi, că debordăm de-atîta optimism pro-european, însă nu înțelegea cu ce ne ocupăm atunci cînd nu vociferăm în piața publică. A stat profesorul vreo trei săptămîni pe la noi, apoi a plecat la fel de nelămurit precum a venit. întrebarea sa a fost pusă clasei politice de nenumărate ori de către comentatori și jurnaliști. Nici o guvernare din ultimii 15 ani nu a prezentat o strategie economică pe termen lung. Roman a pierdut pariul cu agricultura, Aghaton (sau cum i-o fi spunînd) a zăpăcit turismul pînă au năpîrlit palmierii, a mai fost un gălățean pe la Comunicații care s-a chinuit să oprească exodul informaticienilor către țări mai „calde”, iar acum nici măcar nu mai este abordat subiectul. Se acționează conjunctural, pe proiecte punctuale, fără vreo rezonanță consistentă în plan economic și ne rugăm să crească producția de căpșuni prin Occident. Doar de la menajerele „exportate” prin Italia, Austria și Germania mai cîștigăm ceva valută pentru țară. Asta este singura „ramură economică” într-adevăr profitabilă!

Avem, în schimb, un președinte perfect – după cum singur se definește – și o administrație pe măsură. Mă uit și mă minunez cum se vaită aleșii noștri că nu pot să împartă sărăcia numită pompos „resurse bugetare” pentru că se tem de felurite furtișaguri și aranjamente clientelare. Așteptăm pomenile de la Uniunea Europeană, dar nici pe acestea nu știm să le consumăm. Despre muncă, devotament, interese comunitare se vorbește doar cînd și cînd. Asta e România de azi, țara unde orice este posibil. De asta a emigrat prietenul meu în America! Helvetica-R înul?

Ștefan RADU

Trezit dimineață mult mai devreme decît de obicei, am profitat de ora matin

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!