Sinaxar romano-catolic: Sfînta Maria Iosefa Rosselo
Este lucru vrednic de toată lauda și stima, cînd soldatul se mîndrește cu stindardul sub care se află, cu stindardul care-l îmbărbătează în timp de campanie, îi merge înainte pe cîmpul de luptă și-l duce la biruință și glorie. Dar și creștinul, după cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, este soldatul lui Hristos, soldatul duhului și al credinței și, prin urmare, și el trebuie să aibă propriul stindard cu care să se mîndrească și să se laude, care să-i meargă pretutindeni înainte și să-i arate care dintre numeroasele căi ale vieții este adevărata cale a mîntuirii. Un astfel de drapel al creștinismului este Crucea, semn de biruință cu care Iisus Hristos a călcat puterea morții și a învins iadul și pe care L-a dăruit următorilor Săi, ca pe o pecete sfîntă a împărăției Sale.
De aceea întreaga viață a creștinului, de la naștere pînă la mormînt, trebuie să fie călăuzită de stindardul crucii. Chiar de la botez, omul intră sub stindardul crucii, intră în rîndurile ostașilor lui Hristos. Din acest moment, semnul crucii nu treuie să-l mai părăsească nici o clipă. Cu acest semn trebuie să se însemneze, spre a se deosebi de lumea necredincioșilor. Creștinul, ca un bun ostaș al lui Hristos, nu trebuie să lase din mînă stindardul crucii și în mormînt se pogoară tot cu crucea în mînă. Ce se întîmplă, însă, cu soldatul care nu se mîndrește cu stindarul său? Niciodată nu se va încununa cu lauri de biruință. Răpiți stindarul armatei celei mai mari și mai victorioase și aceasta va înceta chiar să mai existe. Pierzîndu-ne stindardul credinței noastre creștine, slăbim, ne împuținăm cu spiritul și pierdem lupta. Fără cruce, creștinul nu poate sta tare și neclintit, după cum nu poate sta nici soldatul fără armă. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.