Cu banii datorați la CET se poate construi un cartier de lux
• deși sezonul rece nici nu a început, băcăuanii au de achitat la CET facturi de peste 150 de miliarde n cu această sumă se poate construi un cartier de lux, ori se pot monta repartitoare de căldură la toate apartamentele care primesc căldură centralizată din oraș n dacă suma s-ar împărți în mod egal, fiecare proprietar de apartament care beneficiază de căldură centralizată ar avea de achitat 5 milioane de lei
Asociația de proprietari 71 Taifun din zona străzii Republicii deține recordul absolut în Bacău în materie de datorii la furnizorul de utilități. Locatarii din cadrul asociației au acumulat, în ultimii ani, debite de peste 4,8 miliarde de lei vechi numai la CET Bacău. Suma este una record, iar de cîțiva ani asociația deține supremația, greu de egalat, de altfel, în ce privește facturile neachitate. Potrivit datelor înregistrate la CET, la cele opt blocuri care au, în total, 31 de scări de bloc au fost 580 de apartamente. Alternativa centralelor termice proprii a surîs foarte multor locatari, astfel că 225 dintre aceștia au optat pentru propria sursă de căldură. în asociație mai sînt racordate, în prezent, la sistemul public de termoficare doar 355 de apartamente. Un calcul simplu arată că fiecare dintre locatarii care mai primesc acum căldură de la CET ar trebui să achite la asociație nu mai puțin de 13,8 milioane de lei. Asta, presupunînd că oamenii trec în mod constant și achită aceleași sume în contul utilităților primite. Numai că realitate este diferită, chiar dacă agentul termic pentru căldură ajunge în egală măsură, mai tot timpul, la toți locatarii. Unii achită integral debitele, alții nu vor să audă de nici un fel de plăți și trec pe la asociație din cînd în cînd, sau nu trec deloc.
Am încercat ieri să aflăm și punctul de vedere al conducerii asociației referitor la cuantumul imens al datoriilor neplătite în contul apei calde și a căldurii. Ne-am interesat și despre demersurile întreprinse în asociație pentru a diminua facturile neachitate. „Sînt nou la asociație, de o lună, și nu vă pot spune exact care sînt problemele de la noi. Lăsați-mă să mă obișnuiesc și eu și vom mai discuta”, a fost răspunsul pe care l-am primit de la Dănuț Roman, noul administrator al Asociației de Proprietari 71 Taifun din Bacău.
Fiecare băcăuan ar trebui să achite 5 milioane de lei
Cazul asociației de proprietari mai sus menționată nu este însă singular. Din cele 181 de asociații de proprietari, care își desfășoară activitatea în municipiul Bacău, doar șapte nu au nici un leu debit sau au creditat furnizorul de agent termic. Valoarea totală a sumelor acumulate în contul datoriilor către CET se ridică la nu mai puțin de 156,39 de miliarde de lei. Din lista marilor debitori se detașează, clar, 20 de asociații, ale căror debite depășesc două sau chiar trei miliarde de lei. între acestea se numără asociațiile 83, cu peste 3,5 miliarde de lei, Asociația 100 Primăverii, cu 3,2 miliarde de lei, sau Asociația Narcisa 57, cu 3,1 miliarde de lei. Alte peste 40 de asociații depășesc pragul de un miliard de lei în ce privește facturile neachitate la căldură și apă caldă. Dacă suma care trebuie încasată de CET de la asociații ar fi repartizată, în mod egal, la cele peste 30.000 de apartamente centralizate din oraș, fiecare proprietar ar trebui ca astăzi să achite nu mai puțin de cinci milioane de lei. Ca și la asociația cu cele mai mari datorii, însă, debitele sînt împărțite disproporționat.
Băcăuanii datori ar putea construi un cartier de vine de lux
Echivalate în euro, la cursul din aceste zile, cele 156 de miliarde de lei ajung la 4,2 milioane de euro. Practic, dacă toți debitorii la CET ar strînge mînă de la mînă, în scurt timp, în oraș ar putea apărea un cartier de lux cu 80 de vile la fel ca cele construite de ANL în cartierul Gherăiești. Dacă banii ar intra în contul primăriei și ar fi folosiți pentru igienizarea și modernizarea școlilor din oraș, suma ar ajunge municipalității pentru următorii cinci ani, fără probleme. Dacă banii ar fi intrat în contul CET la timp, societatea și-ar fi permis să monteze de două ori mai multe gigacalorimetre decît a pus în acest an. Admițînd că CET ar folosi suma datorată de populație pentru investiții, ea ar ajunge pentru montarea de repartitoare în toate apartamentele rămase racordate la sistemtul centralizat de încălzire și toată lumea ar fi mulțumită.
Datoriile nu ar trebui să fie mai mari de 50 de miliarde de lei
Directorul CET, Vasile Drăgușanu, admite că banii pe care societatea pe care o conduce îi are de încasat sînt foarte mulți. „în mod normal, facturile restante nu ar trebui să fie mai mari decît cele emise într-o lună de iarnă. Un debit de 50 de milirade de lei ar fi rezonabil, dar atît de mare nu este adminisbil. Sînt orașe în Ardeal, cum este Aradul sau Clujul, în care oamenii nu au datorii. La noi, lucrurile nu stau așa, dar nu am o explicație logică pentru acest lucru. Cert este că nici debranșarea, mai ales în prag de iarnă, nu este o soluție. Vom vedea ce vom face”, spune directorul Vasile Drăgușanu. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.