Manifestarea săptămînii pe meleagurile noastre a fost, de departe, festivalul «Zilele Bacăului», deschis pe 6 octombrie în zona de lîngă catedrala ortodoxă. O scenă mereu plină de cîntăreți, terase cu bere de toate felurile, tarabe cu mici, floricele de porumb ori kurtoș kolaks, caruseluri pentru amatorii de senzații tari, tradiționalele mașinuțe care se ciocnesc, vată de zahăr, suveniruri ori flori, iată ce ni s-a dezvăluit în centrul temporar al distracției băcăuanilor. Și de astă dată, concentrarea într-un singur loc a mii de potențiali clienți a atras comercianți ambulanți din mai toată țara. Am stat de vorbă cu cîțiva dintre ei, spre a afla amănunte despre viața pe care-o duc, umblînd de colo pînă colo, mai ales în sezonul cald.
Constantin Gogoașă, un moineștean de 52 de ani, a găsit o modalitate de a supraviețui decent, în orașul aflat în declin odată cu restructurarea exploatării petroliere. „Am deschis, de ceva vreme, un magazin de pește și chiar merge, deși efortul este destul de mare”, a povestit micul întreprinzător. Anul ăsta, nea Costică s-a gîndit să investească într-o rulotă, cu care să se deplaseze pe la diverse festivaluri, pentru a vinde un produs întîlnit frecvent la malul mării: hamsiile prăjite. „Am fost la «Zilele Moineștiului», iar acum îmi încerc norocul și aici”, ne-a spus omul.
Marika Vitoș, de 46 de ani, din Harghita, și-a pierdut soțul acum mai mulți ani. A depășit durerea și singurătatea, muncind în continuu în afacerea cu cozonaci secuiești, alias „kurtoș kolaks, clădită împreună cu mai multe rude. „Din aprilie, în fiecare weekend, am participat la cîte un festival. Ziua facem vînzare, seara mergem la restaurant și apoi ne odihnim în rulotă. Așa am ajuns la Bacău, Hunedoara, Suceava, Rîmnicu Vîlcea, Dej, Rădăuți ori Botoșani. Merită munca și din punct de vedere al profitului, și al siguranței dată de faptul că totul e în familie, și nu te păcălesc asociații”, ne-a vorbit femeia într-o românească un pic nesigură.
Mihai Dumitru, un piteștean de 26 de ani, a pornit o afacere cu popcorn, chipsuri și gogoși. Norocul i-a surîs și, de doi ani, și el circulă cu rulota prin țară, pe la concerte în aer liber și alte manifestări care adună mulțimile și pot aduce o grămadă de bani. „Săptămîna trecută am fost la un festival la Baia Mare, iar acum ajung, pentru prima oară, și în Bacău. Afacerea rentează, dar în funcție de locație și mai ales de vreme”, ne-a declarat tînărul. (Alin LEANCĂ)gogoși. Norocul i-a surîs și, de doi ani, și el ci
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.