Acționarul majoritar al societății Rafo Onești, compania Balkan Petroleum – BKP, a aprobat ieri, 18 octombrie, majorarea capitalul social al acesteia cu aproape 30 de milioane de lei noi (circa 8,6 milioane de euro). Administratorul unic al rafinăriei, firma V & V Trading Company București, reprezentată de Paul Ivașcu, a convocat adunarea generală a acționarilor la Rafo în ultima decadă a lunii septembrie, prin nominalizarea acționarului Balkan Petroleum (BKP) pentru un aport în numerar de peste 28,6 milioane de lei, prin emiterea de acțiuni noi, și care reprezintă contravaloarea investițiilor de mediu și tehnologice asumate la Rafo prin contractul de privatizare. BKP va emite suplimentar acțiuni în valoare de peste 601.000 lei pentru păstrarea procentului din capitalul social pe care îl are acum la societatea din Onești. Balkan Petroleum deține, la Rafo, aproape 98% din capitalul social. „A fost, efectiv, o ședință tehnică a acționarilor – ne-a declarat Paul Ivașcu – în care s-au stabilit condițiile de majorare a acapitalului social”.
Cu circa două săptămîni în urmă, Sebastian Bodu, șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală – ANAF (de meserie jurist a opinat, referitor la propunerea de majorarede capital social, că aceasta va scădea ponderea acțiunilor pe care statul are sechestru și va fi nevoie de un nou sechestru, ori pe active ori pe capitalul social. Potrivit acestuia, majorarea capitalului social al Rafo poate fi în avantajul statului, care va avea mai multe resurse din care să recupereze ce datorează rafinăria. Majorarea de capital este în interesul statului, concretizată într-un aport în numerar sau in echipamente. Nu și în cazul în care acționarii ar fi venit cu aport în capital circulant, cum ar fi țițeiul, pentru care sechestrele asigurătorii sînt mai greu de obținut. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.