Paul Ivașcu, directorul general al Rafo Onești, a fost implicat într-un grav accident de circulație, în urma căruia au murit două persoane. Accidentul a avut loc în cursul dimineții de ieri, pe DN2, în localitatea Afumați. în mașina în care era Paul Ivașcu se mai afla și directorul economic de la Rafo, Virginia Velican. Mașina, un Audi A 8, era condus de Vasile Haisu, șoferul lui Ivașcu, și venea spre Onești. Drumul acesta este unul obișnuit la începutul fiecărei săptămîni, pentru că Paul Ivașcu și Virginia Velican, bucureșteni de origine, vin pentru încă o săptămînă de lucru în Bacău și pleacă în București în week-end. „Accidentul a avut loc în cursul dimineții, pe la ora 6.30. De pe sensul opus, din șirul de mașini, a intrat brusc în fața lor o Dacie care s-a făcut praf. Cei doi pasageri, un bărbat și o femeie, au murit, iar mașina lui Paul a fost aruncată într-o parte a drumului, într-o baltă care a rămas de la inundații. Și Paul, și Virginia au fost internați la Spitalul de Urgență. Dintre cei doi, Paul este puțin mai grav, are o fractură de stern, respiră destul de greu, dar am fost asigurat că nu vor fi urmări mai grave. Virginia este la acest moment în operație, a suferit cîteva răni în zona feței. Ea nu avea centura pusă, și are o tăietură destul de urîtă pe frunte, care urmează să fie suturată. Eu am fost pînă acum cu ei, și pot să vă spun că deocamdată sînt bine”, ne-a declarat Marin Anton, managerul general al Rafo și reprezentantul acționarului majoritar al societății. El a precizat că cei doi vor mai rămîne cîteva zile sub supraveghere medicală.
Accidentul a fost confirmat de Poliția Ilfov, care din primele cercetări a indicat drept vinovat al accidentului pe șoferul Daciei, care a pătruns de pe contrasens pe banda de mers a mașinii în care se afla directorul Rafo. Dacia era condusă de Sorin Daschievici, care mergea din Urziceni către București. „în dreptul localității Afumați, din cauza neatenției, șoferul Daciei a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un Audi A8”, au spus reprezentanții Poliției Ilfov. Ambii pasageri ai Daciei, șoferul și soția acestuia, Rodica Daschievici, au decedat pe loc. Puterea impactului a fost atît de mare, încît trupurile ocupanților Daciei au fost aruncate din mașină. Unul dintre cadavre era pe caldarîm, la cîteva zeci de metri, și nu mai avea picioare. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.