Ziarul de Bacău continuă dezvăluirea hățișului de nereguli care au dominat procesul de privatizare a Rafo. în numerele noastre trecute relatam despre modul în care Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (APAPS) a prezentat societatea drept una neatractivă pentru investitori și cum viitorul patron a primit încă din start avantaje la care alți oameni de afaceri nici nu pot visa. Unul dintre aceste „cadouri” făcute de APAPS lui Corneliu Iacobov este de 700 de miliarde de lei și provine din diminuarea valorii patrimoniului societății la data vînzării. La acest tun uriaș se mai adaugă un „mizilic” de un milion de dolari, care provine din trecerea cu vederea a unor terenuri în valoare de peste 27 de miliarde de lei. Controlorii financiari ai Curții de Conturi spun acum, la patru ani de la privatizarea Rafo, că valoarea acestor terenuri nu a fost înscrisă în capitalul social și, prin urmare, APAPS, proprietarul de atunci al Rafo, a rămas în pierdere cu acțiuni de un milion de dolari.
în urma verificărilor efectuate de controlorii financiari ai Curții de Conturi, aceștia au descoperit că valoarea a șapte terenuri care aparțin Rafo nu au fost reflectate în patrimoniu și nici în capitalul social. Prin urmare, și numărul acțiunilor emise de stat a fost mai mic, de valoarea acestor „omisiuni”. Mai mult, pentru cele cinci parcele de terenuri, deși înregistrate în contabilitate, nu există nici pînă în prezent certificare de atestare a dreptului de proprietate al Rafo asupra lor. Astfel, în Onești se regăsesc două terenuri în suprafață de aproape un hectar și a căror valoare se cifrează la aproximativ șase miliarde de lei. O altă suprafață, de 1.300 de metri pătrați, se regăsește în Petroșani și valorează aproape un miliard de lei. Cea mai mare parcelă de teren se regăsește în Suceava, de 1,5 hectare, și valorează 11 miliarde de lei. De asemenea, alte două suprafețe de aproape 1,5 hectare se regăsesc în Cluj și au fost evaluate la nouă miliarde de lei. în fine, un ultim teren se regăsește în Craiova, sub o stație de benzină, și a fost evaluat la 700 de milioane de lei. Toate terenurile au fost achiziționate de Rafo între 1997 și 2001. Potrivit legilor în vigoare, societatea oneșteană era obligată să întocmească documentația pentru stabilirea terenurilor aflate în propietatea ei și, apoi, pe baza acesteia, să obțină certificat de atestare a dreptului de proprietate de la Ministerul Industriilor. în concluzie, „Rafo nu a majorat capitalul social cu valoarea terenurilor în sumă totală de 27.258.901.288 lei și nu a remis acțiunile aferente contravalorii terenurilor neînscrise în capitalul social, la APAPS, căreia îi revin de drept aceste acțiuni”, se spune în nota de constatare a controlorilor financiari de la Curtea de Conturi. Din verificarea suprafețelor de teren cuprinse în patrimoniul Rafo Onești, la 30 noiembrie 2004, a rezultat că pe baza actelor de proprietate au fost înregistrate 45 de parcele de terenuri, care valorează 2.200 de miliarde de lei. La așa o sumă uriașă este lesne de înțeles cît de ușor s-a putut face pierdută urma unor terenuri în valoare de 27 de miliarde de lei. în numărul nostru de mîine vom arăta cine a girat bonitatea financiară a Imperial Oil, firma prin care Corneliu Iacobov a cumpărat Rafo în 2001, pe 26 octombrie, contra a 1,5 milioane de dolari. Cu puțin peste valoarea terenurilor dosite la calcularea valorii acțiunilor. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.