Judecătorii au lipsit de la procesul de faliment al Carom

Administrator

Judecătorii băcăuani implicați în dosarul de faliment al societății Carom SA au lipsit de la termenul de judecată stabilit tot de ei, în urmă cu o săptămînă. La începutul lunii noiembrie, atît judecătorul sindic Daniela Ștefănescu, cît și președintele Tribunalului au absentat, nefiind prezenți în sala de ședințe unde urma să se hotărască destinul producătorului de cauciuc oneștean. Potrivit liderului de sindicat Vasilică Udrea, „lipsa magistraților la termenul stabilit a dat posibilitatea administratorului judiciar, firma Finconta SA, să prezideze adunarea celor prezenți”. Udrea a declarat că „reprezentantul administratorului judiciar a pus din nou pe tapet declararea falimentului la Carom, ținîndu-se cont de datoriile mari, de peste 9.000 de miliarde de lei vechi, pe care societatea le are către bugetul statului. în plus, procedura falimentului este cerută și de costul foarte ridicat al planului de reorganizare, aproximativ 380 de milioane de dolari, bani pe care acționarii firmei nu-i au în prezent”.
Declararea falimentului la cel mai important producător de cauciuc sintetic din România ar însemna, pe de o parte, ca statul (prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Ministerul de Finanțe) să obțină un preț bun în urma vînzării, în ideea de a-și recupera creanțele. Pe de altă parte, salvarea Carom poate veni prin artificiul, perfect legal, prin care secții întregi, instalații și utilaje performante din Carom ar fi închiriate de firma Uton. Administratorul judiciar a declarat, la ultimul termen al procesului, că „se va merge pe ideea închirierilor către Uton, dar și către alte societăți industriale interesate de platforma chimică de care dispune Carom-ul. Avem oferte din partea societății Danubiana SA, care aparține omului de afaceri Gelu Tofan, și credem că vom organiza licitații de închiriere și vom merge pe mîna investitorilor care vin cu contracte ferme de închiriere”.
Pînă atunci, pe 8 noiembrie, administratorul judiciar, pe baza unui convocator, va avea posibilitatea să se întîlnească cu principalii creditorii ai firmei. Tot atunci se va discuta și contestația formulată de ANAF și Ministerul de Finanțe, privitoare la planul de reorganizare a combinatului de cauciuc din Onești. (Florin NISTORESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.