în pofida declarațiilor alarmante ale unor directori de spitale, privind apariția unei iminente crize financiare din cauza întîrzierii rectificării de buget, conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) susține că, deocamdată, nu sînt motive de îngrijorare. „Pentru noiembrie noi avem bugetul aferent, nu trebuie să așteptăm rectificarea. Dacă într-o zi, două spitalele vor face raportările, pînă pe 10 le vom da banii pentru salarii, iar pînă în 15 noiembrie, sumele necesare asigurării utilităților. Nu sînt probleme nici la menținerea fluxului aprovizinării cu medicamente și materiale sanitare. în această lună, nici o unitate spitalicească nu va avea dificultăți în plata salariilor și acordarea tichetelor de masă”, afirmă Dan Stoica, director adjunct cu delegație al CJAS.
în prezent, nu este sigură acoperirea drepturilor de personal pentru luna viitoare. Prin urmare, dacă rectificarea de 100 miliarde lei, cerută de conducerea CJAS, nu va fi făcută, la 15 decembrie, ziua de plată a salariilor pe luna respectivă, spitalele nu vor avea bani pentru acestea. în această eventualitate, conducerea CJAS se gîndește la o soluție extremă. „Dacă nu va veni rectificarea, vom rupe din sumele destinate unor capitole din buget pentru a aduna măcar fondurile necesare achitării salariilor”, mai spune Dan Stoica. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.