Rafo suspendată de la tranzacționarea pe Bursă

Administrator

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a suspendat societatea Rafo Onești de la tranzacționarea la Bursa de Valori București, cu începere de pe 20 decembrie. Măsura a fost luată pentru că la Rafo va avea loc, la sfîrșitul lunii, adunarea generală a acționarilor pentru majorarea capitalului social, astfel încît reluarea tranzacționării societății din Onești va avea loc în funcție de data la care aceștia vor informa piața de capital și pe investitorii de pe ea cu rezultatele AGA. Acționarul majoritar al societății Rafo Onești, compania Balkan Petroleum – BKP, a propus din nou majorarea capitalului social al societății Rafo Onești, al cărei acționar majoritar este. Suma propusă pentru majorare este, de această dată, de 28. 620.160 RON, reprezentand 11.448.064 acțiuni nominative, dematerializate, evidențiate prin înscriere în cont, cu valoarea nominală de 2,5 RON/acțiune, suma reprezentînd aport în numerar adus de acționarul Balkan Petroleum Ltd la capitalul social al Rafo, reprezentînd contravaloarea investițiilor de mediu și tehnologice asumate prin contractul de privatizare. Balkan Petroleum a aprobat și în luna octombrie majorarea capitalul social al acesteia cu aproape 30 de milioane de lei noi (circa 8,6 milioane de euro). Balkan Petroleum deține, la Rafo, aproape 98% din capitalul social. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.