Statul dă înapoi, băcăuanilor, 8,6 milioane de lei din impozitele pe 2004

Administrator

Ministerul Finanțelor Publice a întocmit 87.334 de decizii de impunere privind impozitul pe venitul global pe anul 2004 numai pentru contribuabilii din județul Bacău. Bacăul a fost unul dintre județele pilot în care s-au aplicat noile metode de impozitare și colectare a declarațiilor de venit global pentru anul trecut. Pe baza acestor decizii, băcăuanii încasează sau restituie diferențele rezultate la impozitarea pentru anul 2004. O parte dintre declarațiile de venit au coincis, însă, cu calculele finale, astfel încît contribuabilii nici nu primesc, nici nu mai dau ceva înapoi. Deciziile au sosit prin poștă acasă la majoritatea celor cărora le-au fost adresate, dar destule plicuri s-au întors înapoi, iar administrațiile financiare au acum teancuri de asemenea declarații. Numele celor la care nu au ajuns hîrtiile vor fi publicate pe Internet.

Conform datelor actualizate (lunar) și puse la dispoziție de purtătorul de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Maricel Radu, 66.832 de contribuabili vor primi bani înapoi, în diferite sume, iar 6.504 vor da înapoi diferite sume de bani tot în contul impozitelor. în schimb, în 13.998 de cazuri socotelile au ieșit pe zero. Valoric, diferențele la regularizare sînt de aproape 8,65 de milioane de lei noi în cazul celor care vor încasa ceva bani, din care 21.000 de lei reprezintă sume mai mici de cinci lei fiecare, iar aproape 2,4 milioane de lei sume care sînt cuprinse între cinci lei inclusiv și 150 de lei. în schimb, aproape 3,6 milioane de lei sînt sumele pe care contribuabilii trebuie să le verse la ghișeele trezoreriilor. „Sumele încasate la buget de la contribuabili – a precizat Maricel Radu – reprezintă 35% din totalul diferențelor de plată, în timp ce sumele restituite (prin compensare sau plată) de la buget către contribuabili reprezintă 66% din totalul diferențelor de restituit”.

Băcăuanii au dat ONG-urilor 117.000 de lei noi

Dintre contribuabili, o parte au beneficiat de unele deduceri de la impozitare. în județul Bacău au fost înregistrate aproape 2.400 de cazuri care au invocat cheltuieli pentru reabilitarea locuinței de domiciliu – confort termic (deduse din baza de impooztare), iar valoarea deducerilor a ajuns la aproape 3 milioane de lei. Doar 582 de cazuri au invocat prime de asigurare pentru locuința de domiciliu (deduse din baza de impozitare), în valoare de numai 96.000 de lei (ceea ce spune multe despre mentalitatea băcăuanilor vizavi de asigurarea locuințelor!). De asemenea, aproape 4.910 de cazuri au fost cereri pentru deducerea sumei de pînă la 1% din impozitul pe venitul anual datorat entităților nonprofit (deduse din impozitul pe venitul datorat). Suma s-a ridicat, aici, la 117.000 de lei. în schimb, nu a fost nici un caz de deducere pentru cheltuieli cu bursele private în limita a 1% (deduse din impozitul pe venitul datorat).

Sumele mai mici de 150 de lei se primesc acasă

„Sumele – a precizat Maricel Radu – se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere anuală. Diferențele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei înscrise în decizia de impunere anuală sau rămase după compensarea cu eventualele debite neachitate, după caz, rămîn în evidență fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare. Aceste sume se restituie în numerar, numai la solicitarea contribuabilului, sau atunci cînd, cumulat, suma de restituit depășește limită menționată”. Diferențele de impozit pe venit de restituit cuprinse între 5 lei, inclusiv, și 150 de lei se restituie prin mandat poștal. în acest caz, contribuabilii nu trebuie să se deplaseze la unitatea fiscală, pentru încasarea sumelor. Suma de restituit se achită persoanei, la domiciliul acesteia, de lucrătorii poștali, iar în cazul în care persoana nu este găsită la domiciliu, suma se ridică de la oficiul poștal. Diferențele de impozit de restituit mai mari de 150 de lei, inclusiv, se restituie în numerar, prin mandat poștal sau virament în contul bancar comunicat de contribuabili. Restituirea în numerar a diferențelor de impozit pe venit mai mari de 150 de lei, inclusiv, se face de unitățile de trezorerie, la data comunicată contribuabililor prin ânștiințarea de restituire, conform programării.
în cazul in care contribuabilii nu se prezintă la data comunicată, reprogramarea se face de unitatea fiscală de domiciliu, la solicitarea acestora. Pentru diferențele de impozit pe venit nerestituite în termenul de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, contribuabilii au dreptul la dobînda din ziua următoare expirării acestui termen. „Acordarea dobînzilor se face la cererea contribuabililor. Pentru informații suplimentare privind restituirea diferențelor de impozit pe venit contribuabilii pot contacta Serviciul de asistență a contribuabililor din unitățile fiscale de domiciliu” – a mai spus Maricel Radu. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.