Apartamentul familiei inspectorului de Integrare Europeană de la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Angela Sterpu, ar putea deveni, la o scară mai mică, un stand de prezentare al echipei Ferrari. Atît Angela Sterpu, cît și soțul și fiul său, sînt împătimiți ai curselor de Formula 1. Fiecare turneu este urmărit, de la cap la coadă, de cei trei fani Sterpu. Echipa preferată a familiei este Ferrari, așa că toți membrii familiei au făcut o pasiune din a aduna însemne ale scuderiei italiene. „âm place atît mașina Ferrari, cît și culoarea roșie a acesteia, care este o nuanță specială. Am colectat, de-a lungul timpului, șepci, tricouri, postere, semne de carte și tot felul de pliante. Avem, în casă, inclusiv steagul echipei noastre, care ne este cel mai drag însemn pe care îl avem de la Ferrari. Și mai bine de 15 modele de machete ale mașinilor conduse de-a lungul anilor de piloții de la Ferrari”, ne-a declarat Angela Sterpu. Pasiunea de a colecta însemnele Ferrari a început în 1998, după ce familia Sterpu a făcut, pe jos, circuitul de Formula 1 din Monaco. Singura pistă amenajată pe străzile orașului i-a impresionat pe împătimiții Formulei 1 din Bacău. „Acolo sînt și cele mai mari standuri de prezentare Ferrari și, atunci, am început să achiziționăm produse cu sigla echipei, care a cucerit cele mai multe titluri de campion mondial din ultimii ani. Sigur că prețurile nu sînt deloc pentru buzunarele românilor de rînd, așa că ne-am orientat mai ales spre amintirile simbolice. Am fost și pe circuitul de la Monza, în Italia, dar cel de la Monaco ni s-a părut mult mai spectaculos. Traseele în Monaco sînt foarte pitorești, ajungi atît în fața, cît și în spatele cazinoului, totul este superb”, mai completează Angela Sterpu.
Chiar dacă echipa preferată și Michael Schumacher nu au avut, anul acesta, cel mai bun parcurs, pierzînd titlul mondial atît la piloți, cît și la echipe, familia Sterpu rămîne fan Ferrari. Cei trei consideră că suporterii adevărați rămîn cu echipa preferată și la bine, și la greu, și speră că anul viitor Schumacher, Barichello & company vor avea o prestație mai bună. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.