Dacă la nivelul țării sînt 19 farmacii la 100.000 de locuitori, în județul nostru la aceeași populație revin numai 16,1 unități farmaceutice. Mai exact, la cei peste 700.000 locuitori cît numără județul Bacău sînt 117 farmacii și puncte de lucru ale acestora, la care se adaugă șapte depozite de medicamente. Pe lîngă numărul destul de mic de unități, și cel existent este distribuit inegal în teritoriu. Astfel, în mediul urban, unde trăiesc 335.000 de persoane, sînt 83 farmacii, șapte puncte de lucru ale acestora și tot atîtea depozite, în timp ce în cele 84 de comune, cu 387.000 locuitori, sînt doar 13 farmacii și 14 puncte. Și, ca și cum nu ar fi de ajuns aceasta, de la 1 ianuarie 2006 Farmacia mobilă se va desființa pentru că noua Lege a farmaciilor nu prevede posibilitatea înființării unei asemenea unități. Astfel, peste 20.000 de locuitori din opt comune (Dămienești, Corbasca, Huruiești, Găiceana, Dealu Morii, Tătărăști, Vultureni și Stănișești) care, prin intermediul Farmaciei mobile, aveau șansa ca o dată pe săptămînă să se aprovizioneze cu medicamente, de anul viitor vor trebui să se deplaseze la Podu Turcului pentru aceasta. Dar și din cele 83 de farmacii din urban, 63 se concentrează în municipiul Bacău. Ce șanse au sătenii comunelor lipsite de farmacie să aibă și ei o asemenea unitate dacă nu în localitatea lor măcar în cea vecină?
Unele depozite de medicamente vor dispărea
Conducerea Colegiului Județean al Farmaciștilor consideră că de anul viitor vom asista la o creștere spectaculoasă a numărului de farmacii și puncte de lucru în mediul rural. Și aceasta datorită noii Legi a farmaciilor. „Faptul că o farmacie nu va putea fi amplasată decît la cel puțin 250 metri distanță de cele existente și la un număr de 3.000 de locuitori exclude posibilitatea apariției de noi unități în urban, cel puțin în municipiul Bacău. A fost și este criză de farmaciști. Dar curînd vor fi cîțiva disponibili. Din 2006, nu vor mai fi autorizate toate depozitele. O parte dintre ele nu îndeplinesc condițiile prevăzute de noile reglementări, astfel că vor fi închise. Farmaciștii de aici vor fi nevoiți să meargă la țară. Apoi, sînt și alți farmaciști care au deja o unitate sau două și vor să mai deschidă și alta. Abia așteaptă”, afirmă farmacista Lucia Celmare, președinta Colegiului Județean al Farmaciștilor. Și directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, doctorița Maria Tioc, este convinsă că „de anul viitor din ce în ce mai mulți farmaciști vor merge la țară, unde își vor deschide cel puțin un punct de lucru. Nu vor mai avea acces în orașe, așa că altă posibilitate nu au”.
Primăriile trebuie să ofere spațiul
Și, totuși, lucrurile nu sînt atît de simple. O recunoaște chiar președintele Colegiului Farmaciștilor. „Am fost contactați de cîțiva primari de comune care ne-au spus că vor farmacie în localitatea lor. Le convine și colegilor mei, dar să vedem și ce vor face primăriile pentru a-i ajuta cu spațiul. Nu-i așa de ușor să înființezi o farmacie, care să corespundă normelor. Numai informatizarea costă aproape 100 milioane lei, chiar și la un punct de lucru. De aceea, măcar spațiul ar trebui acordat în condiții avantajoase pentru farmacist”, mai spune președintele Colegiului. Deocamdată, la Colegiul Farmaciștilor au fost depuse cereri pentru organizarea de unități farmaceutice la Itești, Sascut Sat și Berzunți. în schimb, la Bacău cel puțin două firme au ajuns în fază destul de avansată cu lucrările la două farmacii și un depozit. Referitor la acestea, președintele Colegiului Farmaciștilor susține: „Nu au avut acordul nostru pentru înființare. De fapt au trecut peste capul nostru, încercînd să ne forțeze mîna. Sînt firme din București. Oricum, în Bacău nu va mai fi permis să apară o altă farmacie decît dacă ia locul uneia existente. în cazul în care aceasta vrea să se desființeze îi poate vinde alteia locul ei. Altfel, este exclusă aprobarea”. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.