Moș Crăciun a venit anul acesta mai devreme pentru 205 familii de băcăuani. Acestea au primit de la Agenția Națională a Locuințelor (ANL) case în care vor locui următorii cinci ani plătind o chirie modică. O parte dintre aceste familii, mai ghinioniste, se vor muta în apartamente fără utilități.
Avizierul Primăriei Bacău a fost luat cu asalt ieri dimineață. Zeci de familiști cu copii în brațe își căutau numele pe listele cu repartizările în noile blocuri ANL. „Uite, aici sîntem! Avem casă pe Bucegi”, îi spunea un bărbat soției sale. Alții se uitau de cîteva ori pe liste, se întorceau și plecau dezamăgiți, îngînînd în barbă speranța că vor avea mai multe puncte în 2006.
„Am reușit să dăm 205 locuințe pentru băcăuani căsătoriți, necăsătoriți sau avînd copii. Cei care au copii au primit toți apartamente, iar cei căsătoriți au primit în proporție de doar 50 la sută locuințe. Restul, precum și cei necăsătoriți, s-au ales cu garsoniere”, ne-a declarat Stavarache.
O mare problemă o constituie pentru viitorii locatari utilitățile. Blocurile de pe strada Depoului nu au fost racordate încă la rețeaua de gaze. Viitorii locatari ai blocului au rămas pe rînd fără curent electric, fără cale de acces și, la urmă, fără rețea de gaze.
Locuințe fără gaze
Cînd blocul a fost proiectat inițial, utilitățile erau prinse în proiect și, la acea vreme, nu părea să fie nici o problemă. Din cauza culoarului Pan European, țeava de gaze pentru blocul cu pricina a trebuit să fie mutată. Proiectul inițial al blocului prevedea ca țeava de gaze să fie postată lîngă calea ferată, dar, între timp, s-a semnat protocolul Pan European pentru căile ferate, care cuprinde și calea ferată de lîngă blocul ANL. Prin protocol, pe lîngă acea porțiune de cale ferată nu poate fi nici un fel de țeavă pentru utilități. Așa că, reprezentanții Primăriei Bacău au căutat în stînga și în dreapta proprietarii terenurilor din jurul blocului, s-au rugat de ei și, pînă la urmă, au găsit cîțiva care, bineînțeles contra unei recompense, au fost dispuși să-și doneze parte din teren pentru viitorul racord de gaze. Acum, după ce a fost găsită porțiunea pe unde să fie racordat blocul, nu mai există cei care să-l racordeze. Reprezentanții Distrigaz Nord i-au explicat primarului Romeo Stavarache că nu au nici un interes să racordeze acea zonă la gaze. „Am purtat discuții cei de la Distrigaz și am avut discuții mediate și de ministrul Șereș, dar tot nu am reușit să-i convingem să facă racordul. Am reușit să obțin o promisiune din partea lor că vor racorda la gaze blocurile de pe strada Bucegi. Am mai avut cîteva întîlniri cu cei de la Distrigaz și sper ca într-o lună să avem gaze și pe Depoului”, ne-a declarat Stavarache.
Se pare că Distrigazul refuză să facă acest racord pentru că la sfîrșitul lucrării țevile nu vor intra în patrimoniul lor. Motivul, lucrarea este făcută din bani publici și ea va rămîne în administrarea Primăriei Bacău.
Repartițiile s-au făcut în ordinea punctajelor obținute de fiecare dosar și s-au oprit anul acesta la 64 de puncte. Au apărut deja cîteva cazuri în care diverse familii de băcăuani au refuzat apartamentele fără a avea vreo motivație, dar și cazuri de familii care s-au retras de pe liste pentru că în perioada de la depunerea dosarul și pînă acum au reușit să-și cumpere o locuință. Oricum, cei care mai au vreo locuință și nu au fost încă descoperiți de cei de la primărie trebuie să aibă mare grijă, fiindcă în contract există o clauză în care este stipulată pedeapsa cu închisoarea pentru cei care au mințit la întocmirea dosarului. Cei care au refuzat o locuință nu vor mai putea primi niciodată o altă repartiție de la ANL.
Băcăuanii care au primit locuițe pe străzile Letea și Bucegi se pot muta încă din această săptămînă în noile case, dacă și-au încheiat documentația. Cei de pe Depoului vor mai trebui să aștepte pînă în ianuarie pentru a se ști exact cum se vor finaliza lucrările cu utilitățile. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.