Guță și Edy Talent, mai tari ca Madrigalul

Eduard ADAM

Agitație mare, vinerea trecută, în fața cinematografului Central din Bacău. Un loc în care, de regulă, nu vezi picior de om, acum era înțesat de lume. Și asta, nu pentru că venise nu știu ce film care a spart box-office-urile americane. Doar că, își făcuse apariția în zonă Nicolae Guță și Edy Talent. Știți, desigur, cine-s domnii. Sau, mă rog, cel puțin de Guță a auzit toată lumea. Nu-i știu „hit-urile”, dar am auzit că se vînd ca pîinea caldă. Se pare, totuși, că nu doar el era căutat. Lumea se înghesuie să-l vadă, cicătelea, și pe „Talentul” de Edy. Are numai 14 ani, însă manelele cîntate de el și Guță au adus în sală, fără prea mare reclamă, peste 150 de oameni.
N-am nimic cu oamenii, nici cu muzica pe care-o cîntă. Pînă la urmă, fiecare ascultă ce vrea, unde vrea. Povestea asta mi-a stîrnit însă o comparație: Guță versus corul Madrigal. Corul, faimos în toată lumea. Spectacolul, anunțat din timp, în tot tîrgul. Prețul biletului, e drept, destul de mare: pînă la 350.000 de lei. Dar, să nu uităm, vorbim de Madrigal. Ce s-a întîmplat?! în timp ce la spectacolul de manele s-au dus peste 150 de oameni, care, repet, au aflat absolut întîmplător, trecînd prin fața cinematografului, că acolo cîntă Guță, pe cînd la concertul de colinde al Madrigalului, după vreo două săptămîni de reclamă, nici măcar o sută de oameni n-au luat bilete.

Repet, n-am nimic cu maneliștii. E opțiunea fiecăruia pe ce dă banii. Unii s-or fi dus de plăcere, alții, probabil, din curiozitate… Nici nu mai contează. Nu pot, însă, să nu-mi aduc aminte că de foarte multe ori, pe la dineuri sau întîlnirile scorțoase pe la care am fost invitat, „greii” tîrgului – doctori, manageri, aleși locali -, să nu se plîngă că Bacăul nu e Iașiul, de exemplu. Că n-avem viață culturală, că n-avem teatre mari care să vină să joace la Bacău, că nu avem spectacole de balet ale unor trupe mari, care să fie puse în scenă în urbea lui Bacovia. Toți, cînd discuți cu ei, îți spun că ar da și 500.000 de lei pe-un bilet, numai să-și mai bucure și ei sufletele cu un spectacol mare.
Ei bine, iată c-a venit Madrigalul. Sau, rectific, trebuia să vină, dar concertul s-a amînat cu o săptămînă fiindcă într-un oraș precum Bacău, care se vrea și european, și ăl mai tare din punct de vedere economic din Moldova, și cîte altele, nu s-au găsit nici măcar o sută de oameni care să cumpere cîte un bilet. Care, apropo, nu e o avere. Cele 350.000 de lei s-or fi simțind în buzunarul unui student, ori la un profesor la o disciplină care nu mai are căutare astăzi, dar nu la medici, oameni de afaceri sau demnitari.

Cu toate astea, stimabilii nu s-au înghesuit la concertul de Crăciun al corului Madrigal. Probabil, în curînd, pe la nu știu ce serată pe unde-o să mai fiu invitat, iar o să-i aud pe unii potentați plîngîndu-se de vidul cultural din Bacău, de lipsa de spectacole aduse de peste tot și la noi. Cu siguranță, însă, cei care se vor văita de asta nu și-au luat bilet la Madrigal. Și-mi pare rău că nu m-am dus și eu la spectacolul maneliștilor, alături de colegul meu care a vrut să surprindă ce-i pe-acolo. Foarte probabil, unii dintre cei care se plîng de absența marilor infuzii de cultură de la noi erau acolo. , pe la nu știu ce serată pe unde-o să mai fiu invit

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!