Ratarea calificării la turneul final al Campionatului Mondial din Germania va duce, foarte probabil, la modificarea programului returului diviziei A. Forma finală a acestuia va fi stabilită în cursul zilei de astăzi, dar cea mai paluzibilă variantă indică a ‘întindere” a întrecerii interne pînă spre jumătatea lunii iunie. „Returul va începe, probabil, tot la începutul lunii martie, dar se va renunța la o bună parte din etapele intermediare, acestea fiind prevăzute în ideea în care ne-am fi calificat la Mondiale și campionatul ar fi trebuit să se termine în luna mai. în plus, calificarea Stelei și a Rapidului în primăvara europeană ar fi riscat să dea peste cap cîteva etape bune, în condițiile în care acestea s-ar fi desfășurat în timpul săptămînii”, ne-a declarat președintele FCM, Gheorghe Chivorchian. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.