Un bărbat din municipiul Bacău a plătit cu propria viață imprudența de a-i reproșa ceva cumnatului său. Tragedia s-a petrecut luni seara, în curtea locuinței lui Costică Șandru, de 51 de ani, de la Calea Bîrladului. Bărbatul și-a pregătit un grătar și cînd tocmai se pregătea să se înfrupte din bunătăți, și-a dat seama ca toată carnea dispăruse. Supărat, Șandru a intrat în bucătăria de vară, unde era cumnatul său, Dorel Mocanu, de 50 de ani, împreună cu un boschetar cu care stătea la masă. Nici nu a apucat să termine de întrebat de ce i-a furat carnea, că Mocanu l-a țintuit pe cumnatul său cu un cuțit în burtă. Șandru a căzut ca secerat și a apucat să se tîrască pînă în fața casei, unde a fost descoperit de soția sa. Pînă să ajungă Ambulanța, bărbatul a murit. Dorel Mocanu a fost reținut în aceeași seară, iar ieri instanța l-a arestat preventiv pentru 29 de zile, sub acuzația de omor. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.