Verticala eternă

Conectați zilnic la calculator, internet și televiziunea prin cablu, ajutați în comunicarea rapidă și sigură de telefonia mobilă, agasați de diversitatea problemelor zilnice, începînd cu cele de supraviețuire sau asigurare a unui trai decent și pînă la dezbaterile marilor subiecte care la un moment dat ne schimbă destinele – precum integrarea europeană, globalismul, terorismul internațional, fanatismul islamist – ajungem să ne îndepărtăm tot mai mult de credința în Dumnezeu. Prin faptele noastre, prin moralitatea îndoielnică în care ne zbatem, prin indiferența sau aroganța ce caracterizează un ateism care încearcă să ne stăpînească pe deplin, asistăm, în final, neputincioși la răcirea crescîndă a credinței, la răcirea dragostei față de semenii noștri. Prezența atîtor fără-de-legi, culminînd cu războaie și atentate teroriste mai peste tot în lume, nu vădesc în nici un fel slăbiciunea creștinismului în lume, ci ne arată în modul cel mai clar cu putință adîncimea pînă la care a pătruns păcatul în ființele noastre, ale oamenilor, fără a-i lăsa să asculte și să urmeze glasul evangheliei Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.
Probabil că omenirea este – în trăirea creștinismului – abia la început, abia reușește să descifreze tainele alfabetului creștin. Tocmai de aceea marile sărbători creștine – Nașterea și învierea Domnului nostru Iisus – țin să ne reamintească de fiecare dată că întărirea credinței în Dumnezeu este singura soluție de rezolvare a crizelor religioase, politice, sociologice, psihologice etc., cu care se confruntă întreaga omenire. Iată de ce pe toată perioada ultimei săptămîni de dinaintea Nașterii Pruncului Iisus, acum mai mult ca oricînd trebuie să ne dedicăm cea mai mare parte din timp meditației, rugăciunii și apropierii de semenii noștri și de Dumnezeu. Pentru că, așa cum spunea unul dintre cei mai mari gînditori creștini, Petre Țuțea – „Poarta spre Dumnezeu este credința, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gîndită creștin, rugăciunea ne arată că umilința nu coboară, ci îl înalță pe om”. Să nu uităm că Domnul Iisus a venit să restaureze și să înnoiască totul: El a învins păcatul, moartea și iadul, împăcînd pe Dumnezeu și lumea (II Cor. V. 19-21). El s-a pogorît din cer și s-a înălțat la cer înscriind o verticală eternă care leagă cerul cu pămîntul, față de care, așa cum explică un teolog – „dăinuirea umană descrie o linie asimptotică, nevoindu-se să se apropie cît mai mult de verticală și chiar să se identifice cu ea”. Calea de apropiere este iubirea și o dată cu iubirea și iertarea. Creștinismul a fost definit ca o religie a iubirii. Și aceasta pentru că Dumnezeu este iubire, a creat și pe om din iubire, i-a adus mîntuirea din iubire și din iubire îi poartă de grijă, i-a rînduit Biserica Sa din iubire, o biserică fără pată, fără păcate, nu însă fără păcătoși, a căror prezența necesită iertarea. Și pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, S-a întrupat și și-a dat sîngele său pentru iertarea fărădelegilor și a păcatelor noastre. Pe acest temei, creștinismul poate fi definit și ca o religie a iertării, și atunci creștinismul are, în esență, cea mai scurtă, mai frumoasă, mai profundă și mai clară definiție: este religia iubirii și a iertării. Religia care, așa cum spunea același Petre Țuțea, este „… sediul adevărului transcendent în esență și unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor, situîndu-se peste ultimele speculații teoretice ale științei, prin adevărul absolut unic, care este Dumnezeu”.
Teoretic și principial, teologia a stabilit că păcatul este, din nefericire, marea noastră mizerie, marele rău de care suferim, singurul nostru rău: căci dintre toate relele omenești el este acela din care nu ne mai ridicăm, nici chiar în veșnicie. Lăsați la măsura propriilor noastre puteri, ne este cu putință să ne izbăvim prin noi înșine; dacă n-ar fi fost păcatul, n-ar fi venit Mîntuitorul. Din fericire pentru noi, a venit în lume Domnul Iisus, a reconstituit ființa umană și i-a deschis calea spre viața divină. Iar miracolul convertirii păcatului în binecuvîntare, a răului în bine, a morții în viață, miraculoasa substituire a Fiului lui Dumnezeu în locul celor osîndiți, este, dacă privim de la un capăt la altul, opera iubirii și a iertării lui Dumnezeu. Să ascultăm cea mai importantă și semnificativă poruncă dată de Domnul Iisus, cea mai mare realizare a vieții creștine: iubirea față de Dumnezeu, ca Tată ceresc al tuturor oamenilor și iubirea de oameni ca fii ai lui Dumnezeu și frați ai noștri. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, spune Iisus, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și cea dintîi poruncă. Iar a doua, la fel cu aceasta: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. (Matei 22, 37-39; Marcu 12, 29-31; Luca 10, 27). De viața lui Iisus pe care o venerăm astăzi e legată, prin urmare, superioritatea creștinismului față de celelalte religii și filosofii: bunătatea creștinismului de bunătatea lui Iisus, perfecțiunea creștinismului de perfecțiunea lui Iisus, dumnezeirea creștinismului de dumnezeirea Mîntuitorului. Noi pe acestea trebuie să le mărturisim, cu credință și cu dragoste, pînă la moarte. Căci Iisus Hristos a dat pilda dumnezeiască a unei vieți de iubire, bunătate, iertare și curăție sufletească, la care fiecare trebuie să năzuiască, spre desăvîrșirea sa. (Romulus Dan BUSNEA) săptămîni de dinaintea Nașterii Pruncului Iisus, acum mai mult ca oricînd trebuie să ne dedicăm cea mai

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!