Europo, venim!

Acum 16 ani în Bacau (episodul 3)

Val MĂNESCU

N-am să spun ceea ce s-a spus. Am să spun ceea ce am văzut cu ochii mei. Nici acum nu sînt sigur că s-a petrecut cu adevărat tot ceea ce am văzut.

21 decembrie

Nu cred că am dormit mai mult de jumate de oră toată noaptea. Din oră în oră, aceeași obsedantă înregistrare preluată de la Radio Novi Sad, zgomote seci de kalașnicoave si strigăte, la Europa Liberă. Libertate. Alegeri libere. Jos Ceaușescu. În același timp, la Radio București, nimic altceva decît cîntece patriotice, partidul, Ceaușescu, România și comunicatul cu sinuciderea lașului de Milea care refuzase să ordone să se tragă în manifestanții de la Timișoara. Cine ar fi putut dormi?
Aveam un Oltcit la care încă plăteam rate. Crăpase ceva la motor, uleiul dăduse pe-afară și-l dusesem la Dacia Service ancorat la ștangă de mașina doctorului Moraru. Eram binecunoscut de toți mecanicii, nu numai pentru că jaful de mașină avusese probleme încă de nouă, dar și pentru că-l adusesem acolo pe Iustin Capră, inventatorul Soletei (o mașinuță super, cu design futurist și consum de trei litri la sută) și pe Alexandru Mironov, care le vorbiseră pe înțeles despre noutățile auto în lumea civilizată. Tehnic Club-ul de la Casa de cultură din Bacău era primul din țară și muncitorii erau încîntați să mai audă și altceva decît erau obligați să asculte la ședințele de partid sau de sindicat.
Dar în dimineața asta maistrul e încruntat, oamenii nu-mi mai răspund la salut cu zîmbetele cunoscute. E ceva în atmosferă care ne-apasă pe toți. Știm cu toții de crimele de la Timișoara și abia ne abținem să nu înjurăm pe față.
Fără chef, Mihai desface șuruburile și scoate pistoanele. E un mecanic bun și un om bun. Mormăie ca pentru el: morții mamii lui de bou, auzi, să traga-n noi, dom Val, nenorocitu’ dracului de cizmar! Muncim de dăm în brînci și duminica, înghețăm aici, mă duc acasă și-acolo-i mai cald în frigider decît în cameră! Haleală, ioc, apă caldă, ioc, lumină, canci. La televizor, două ore el, el cu ea, și iar el! Asta-i viața, în paștele mamii lui de bîlbîit! Și el pune armata pe noi !
Pe perete, o lozincă roșie spicuiește din gîndirea înțeleaptă a marelui strateg ceva despre bunăstarea oamenilor muncii ca țel suprem al politicii partidului nostru. Cîteva litere lipsesc. Se citește „oamenii muci”.
Doctorul Virgil Muraru îmi era ca un frate. Fusese dat afară din partid pentru că îndrăznise să solicite pașaport. Ar fi vrut să studieze antropologia în Australia. Cîțiva ani, securitatea îl chemase săptămînal să dea explicații în scris că de ce nu-i plac condițiile din România. Și pe mine, că de ce i-am împrumutat mașina de scris la care-și redactase cererea pentru pașaport. În felul acesta, regimul ne obliga să-l iubim fără rezerve. Eram și noi niște oameni muci, mai ales că văzuserăm de trei ori filmul The Wall, o nebunie de desen animat alternat cu imagini reale, pe muzică de Pink Floyd, despre dictatură și libertate. Firește că nu putea rula pe ecranele românești, era prea adevărat, prea provocator.
Seara, pe scena Casei de cultură, în fața a opt sute de spectatori, solistul Adrian Daminescu cîntă șlagăre internaționale în limba engleză. Își încheie recitalul cu Breaking the Wall. Delir. Sala cere trei bisuri. Să spargem zidul, asta are conoțatii noi în zilele astea cînd în vestul țării se moare pentru libertate. În culise, Gabi Cotabiță mă adună lîngă el. Vine și Dida Drăgan. Îmi arde sufletul. Plîngem toți. De ce n-a dat nimic la oameni dupa ce i-a pus să facă atîtea sacrificii ca să achite datoria externă? De ce dracu n-a demisionat, dobitocu’, în noiembrie? De ce-a trebuit să omoare oameni?
Tembeliziunea anunță un comunicat important. Simțim cum ni se înmoaie genunchii. Pupăza națională, Postelnicu și Dăscălescu în picioare, pe post de decor. Ceaușescu, mai țeapăn ca niciodată, încordat, hopa, și el în picioare. Poate acum, în ultima secundă, își desemnează vreun succesor, sau anunță alegeri libere, sau că dă mîncare si benzină la liber. Ți-ai găsit! Același limbaj de lemn, gîngăvit și prăfuit, pentru ultima oară din studioul de la Comitetul Central, dragi tovarăși și tovarășe și prietini, nu credeți ceea ce auziți, iar ceea ce vedeți, e provocărili, e agenturili! Și poporul, poporul și iar poporul. Și suveranitatea. Și mîndria. Ceauseșcu-România.
Și morții furați și incinerați pe ascuns. Și dă-i cu gloanțe. Dă-i cu bocanci, cu bastoane. Și bagă-l la zdup pe prostul de popor care mai ieri făcea bătături la palme de la aplauze. Și lasă-i copii să crape de frig și de foame. Socialismul cere sacrificii.
N-ar mai apuca Crăciunul, zice Cotabiță desfigurat de plîns.
(urmarea în ediția de mîine)ă de mașina doctorului Moraru. Era

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!