De Crăciun, copiii cuminți primesc ceea ce merită. Minunea la care visează un an întreg se întîmplă. Micuții pot primi cadourile de la un Moș Crăciun cu barbă albă, costum din catifea roșie, ajutat de spiriduși sau Crăciunițe. Fotografi, actori de ocazie sau profesioniști, ori studenți care au transformat miracolul Crăciunului într-o afacere profitabilă.
Să fii copil și să primești cadoul de la Moș Crăciun a început să fie un obicei și în rîndul băcăuanilor. Patronii și marile întreprinderi angajează Moși Crăciuni pentru petrecerea copiilor angajaților. Deși piața de la noi este încă la început, oferta este destul de generoasă. Moș Crăciunii își fac cunoscută oferta prin anunțuri de mică publicitate în paginile ziarelor sau prin hîrtiuțe postate în spațiile comerciale care vînd produse de sezon. în prezent, pe piața locală există două tipuri de oferte: firme specializate și actori profesioniști sau studenți dornici să cîștige un ban în plus în preajma sărbătorilor. Chiar dacă diferența dintre firmele sau actorii profesioniști și tineri este foarte mare, ambele categorii de moși au căutare. Actorii știu ce trebuie să facă, au costume mult mai bune și oferă un spectacol adevărat. Dar și prețul este pe măsură. în schimb, studenții au costume de 200.000 de lei, dar tarifele pe care le percep sînt rezonabile și le permit și familiilor de rînd să le facă micuților o surpriză în Ajunul Crăciunului.
Prețul diferă în funcție de ora la care vine Moșul
Am încercat zilele trecute să aflăm care este prețul pe care trebuie să îl plătească un părinte pentru ca darul oferit copilului să fie dat de bătrînul moș cu barbă în așteptarea căruia copii stau cuminți cel puțin cu o săptămînă înainte de venirea moșului. La una dintre firmele specializate la care am sunat, tarifele diferă în funcție de intervalul orar la care este chemat moșul. Cel mai ieftin este la primele ore ale dimineții, cînd vizita moșului scoate din buzunarele părinților 600.000 de lei. De la 13.00 la 16.00 și între orele 21.00 – 24.00, costul consultației moșului ajunge la 700.000 de lei. Ora de vîrf a bătrînului moș cu barbă albă este între 16.00 și 21.00, cînd tariful perceput este și cel mai mare, de 900.000 de lei. Dar ca să obțină date despre copiii familiei și să ia darurile pe care trebuie să le ofere, moșul trece cu cîteva zile înainte pe la casele clienților săi. Tot atunci, părinții trebuie să achite un acont. „Vizita moșului durează circa 15 – 20 de minute. în acest timp, moșul oferă cadourile și stă de vorbă cu copiii familiei. Iar în prețuri intră, la noi, și un set de zece poze cu moșul. Iar înainte de a veni, cînd facem programarea și stabilim datele, venim și cu fotografii să vedeți cum arată Moșul”, spune Constantin Amăriuței, unul dintre patronii firmelor care îl închiriază pe Moș Crăciun.
în cazul studenților, prețurile practicate ajung pînă în 500.000 de lei. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.