âmprumutul salvator
• CAR-ul rămîne o armă fundamentală cu care pensionarii băcăuani luptă împotriva sărăciei
Există la Bacău împrumuturi care pot îmbunătăți, prelungi sau chiar salva viețile solicitanților. Stau mărturie în acest sens experiențe ale bătrînilor care au apelat măcar o dată în acest an la serviciile Casei de Ajutor Reciproc (CAR). Astfel, potrivit statisticilor acestei instituții, în 2005 au fost contractate de către pensionari circa 5.900 credite în valoare totală de aproape 50 de miliarde lei vechi. „Cuantumul lor a variat, după resurse și nevoi, între 30 și 3.000 RON. Dacă sume mai mici sînt cerute pentru a face față cheltuielilor pînă la pensie, acelea mari sînt destinate investițiilor, în special în centrale termice care să mai reducă costurile tot mai ridicate ale întreținerii”, a declarat Mina Coșa, contabil-șef în cadrul CAR. într-un top al motivelor pentru care pensionarii solicită credite se situează detașat rețetele și medicamentele, dar și instalarea de centrale termice, dorite de tot mai numeroase persoane, în ciuda investiției de peste 6.000 RON. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.