Locul 14 cu doar 12 puncte obținute din trei victorii, trei egaluri și nouă înfrîngeri. Golaveraj 10-22 și un destul de îngrijorător – 12 la „adevăr”. Acesta e bilanțul FCM Bacău la finalul turului diviziei A. Antrenorul Cristi Popovici e departe de a fi mulțumit, dar nu e nici disperat. Pare convins că Bacăul va evita retrogradarea, mai ales că înaintea „taurilor” se află Pandurii Tg. Jiu și Jiul Petroșani, care au 13, respectiv 12 puncte. Recunoaște însă, că ceva nu a mers, mai ales între etapele a V-a și a XIII-a și, la final de tur, a acceptat să disece la rece jocul echipei.
Cristi, trăgînd linie și adunînd, rezultatele nu sînt dintre cele mai bune…
Așa este. Din punctul meu de vedere, aș împărți turul de campionat în trei secvențe: primele patru etape, etapele V-XIII și ultimele două runde. Primele patru etape au fost, de departe, cele mai bune. De altfel, atunci am realizat șapte puncte, mai mult decît în toate celelalte din tur. în plus, atunci am înregistrat singurele trei meciuri în care nu am luat gol. A doua secvență, etapele V- XIII, a fost una cu adevărat neagră, în care am luat un singur punct din 27 posibile. Am înscris două goluri primind nu mai puțin de 18, adică o medie de aproximativ două goluri pe meci, ceea ce e mult pentru divizia A. Ce-i drept, șase dintre acestea le-am încasat în umilința de la Dinamo, acel 0-6 fiind și acum scorul campionatului, dar asta nu schimbă prea mult datele problemei. A urmat înfrîngerea de pe teren propriu cu Poli Iași, meci în care, zic eu, a început declinul echipei. Totuși, cele mai multe înfrîngeri au fost la un gol diferență și, în plus, au fost meciuri, cum ar fi cel cu Jiul Petroșani, de exemplu, în care am avut o sumedenie de ocazii. A treia secvență a turului a fost alcătuită din etapele a XIV-a și a XV-a, cînd, cu egalul de la Vaslui și victoria cu FC Argeș, ne-am mai spălat din păcate și am mai punctat în clasament.
Totuși, ce s-a întîmplat, mai ales în cea de-a doua secvență a turului?
Cred că sînt mai multe motive, dar e clar că jocul nu a mers și primii vinovați sîntem noi. Nu trebuie uitat însă, că, după meciul cu Pandurii, a plecat Fane Apostol, un jucător extrem de important în angrenajul echipei. în plus, în comparație cu turul campionatului trecut, am pierdut nu mai puțin de șase jucători – Baciu, Lovin, Goian, Răducan, Cursaru și Apostol, ceea ce a contat. Anul trecut am avut, în tot campionatul, doar două înfrîngeri acasă, în timp ce anul acest avem doar în tur patru meciuri pierdute pe teren propriu. Cifrele par seci, dar spun destul de multe.
Din păcate, atacanții Bacăului au reușit să înscrie, împreună, un singur gol, ceea ce e destul de îngrijorător…
Așa este, dar trebuie să ținem cont că, în afară de Petcu, pe care, de altfel, l-am folosit foarte puțin, toți ceilalți atacanți nu au mai mult de 21-22 de ani.
Care jucători te-au dezamăgit, totuși, cel mai tare?
Nu am putea spune că m-au dezamăgit. E clar că nu am pe cine să remarc, dar, din punctul meu de vedere, Doboș, Croitoru, Gheorghiu, Codreanu, David și Ganea au fost jucătorii cu cel mai bun randament. Cu o mențiune în plus pentru Doboș, în care am crezut foarte mult și, din fericire, nu mi-a înșelat așteptările. Sșper ca după pregătirea de iarnă el să arate tot ceea ce poate. (A consemnat Eduard CUCU)
de pus pe raster
Șase meciuri amicale în iarnă
FCM Bacău se va reuni, amintim, pe 16 ianuarie și, timp de zece zile, se va antrena acasă. Pe 24 și 25 ianuarie, elevii lui Cristi popovici vor trece prin mîinile medicilor în cadrul vizitei medicale, pentru ca, în aceeași zi, să plece într-un cantonament montan la Slănic Moldova. Acesta va dura pînă pe 4 februarie, cînd se va consuma și primul meci amical de pregătire al „taurilor”. în total, principalul Cristi Popovici a programat, pentru perioada 8-25 februarie, șase meciuri de verificare la un interval de trei zile unul de altul. Deocamdată, adversarii nu au fost stabiliți. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.