Revoluția română, văzută prin ochii unui ziarist american

„Soții Ceaușescu au fost împușcați ca niște cîini”
• remarca aparține lui Curtis Willkie, jurnalist american la Boston Globe

Curtis Willkie, jurnalist american la Boston Globe, a relatat despre revoluția română. A fost la București, acum 16 ani, în calitate de jurnalist, și nu a mai simțit niciodată nevoia să revină. Pe Curtis Willkie l-am întîlnit la Universitatea Mississippi, unde predă jurnalism și unde s-a retras, după ce a ieșit la pensie.

– Cum de ați ajuns în România la revoluție?
– Știam prea puține despre România, cînd am fost trimis să scriu despre Revoluție. Am fost mai mult corespondent în Orientul Mijlociu, mă aflam acolo și urma să merg în Iugoslavia, apoi în Albania. Numai că situația din România se deteriora și s-a decis să merg la București. Am venit cu avionul și am ajuns exact în ziua în care izbucniseră evenimentele.
– Cum a fost primul impact?
– Practic, am avut la dispoziție șase ore să îmi formez o impresie despre România, înainte de a ajunge acolo. Nu știam mare lucru despre Ceaușescu. Cînd am ajuns, era un mare haos, nimeni nu prea știa ce se întîmpla cu exactitate. Depindeam de alții să-mi explice, să-mi spună. Sute de jurnaliști din toată lumea încercau să înțeleagă, să afle ce se întîmplă. Singurul lucru clar la acel moment era că se formase un guvern provizoriu. în rest, era haos. Am auzit despre morți, despre sute de răniți.
– De ce credeți că a fost revoluția română atît de sîngeroasă, comparativ cu ce s-a întîmplat în alte țări foste comuniste?
– Pentru că ați avut un dictator atît de rău. Nu știu, dar cred că a fost ca o reacție extrem de puternică la toată represiunea la care a fost supusă populația și de asta a fost atîta violență. Ceaușescu a fost un dictator, un megaloman. Ce om normal construiește într-o țară așa mică un palat impresionant, cum este Casa Poporului? Mi-a fost clar că l-a gîndit ca pe un monument construit pentru el, nu l-a făcut pentru oameni. A fost enormă și nebunească această construcție. Am fost copleșit să văd așa ceva, am fost copleșit de atîta megalomanie.
– Ați văzut procesul soților Ceaușescu? Ce impresie v-a făcut?
– âmi amintesc că eram într-un spital din București, intervievam oameni care fuseseră răniți în luptele de stradă, și, la un moment dat, asistenta și doctorii au luat-o la fugă pe holuri. Se zvonise că Ceaușescu a fost judecat și executat. Toată lumea vroia să vadă asta. Ne-am adunat toți care eram prin spital în jurul unui televizor și ne-am uitat la o parte din procesul Ceaușeștilor. Eu nu înțelegeam, dar cineva îmi traducea. Era în zi de Crăciun, asta îmi amintesc bine. Ceaușescu striga la procurori, nu înțelegea cum cineva încearcă să îl judece pentru ce a făcut, dar procesul a continuat. I-au împușcat ca pe niște cîini. Nici acum nu înțeleg cum de astfel de execuții au fost posibile.
– Ați asistat la lupte de stradă petrecute „în direct”?
– Da, am stat aproape o lună în România. Era o situație politică haotică, cum spuneam. Violențele s-au petrecut pînă spre ultima zi a anului, apoi au încetat. Luptele pe care le-am văzut au fost legate de radio și televiziune, care erau poziții cheie pentru care era necesar să se lupte. Radioul și televiziunea au avut un rol esențial în revoluție, era important să nu fie ocupate de oamenii fideli lui Ceaușescu, de securitate. Cele două instituții influențau masele, prin intermediul lor se afla în toată țara ce se întîmplă la București.
– Spuneți că ați stat o lună în România. Vă amintiți cum era România atunci?
– Da, m-a șocat mai ales sărăcia oamenilor. Erau oameni în căruțe, într-o sărăcie de nedescris. Am fost șocat să văd contrastul dintre București și mediul rural. N-am apucat să văd în România și lucrurile frumoase, despre care am auzit că există. Am auzit că filmul Cold Mountain a fost filmat în România tocmai pentru că este o zonă foarte frumoasă, care seamănă atît de mult cu peisajele din Carolina de Nord.
– Ați vrea să revedeți România?
– Da, aș vrea, dar aș vrea să merg în România cînd e vremea mai frumoasă. în nici un caz în mijlocul iernii! âmi amintesc că, în luna în care am stat, am fost o dată la țară. Șoferul meu, care era și translatorul meu, mi-a explicat că oamenii nu aveau voie să crească decît un porc. Erau oameni tare săraci. Și m-a impresionat că au tăiat singurul porc din gospodărie, ca să îl mănînce împreună cu noi. Am fost foarte atins de asta. Da, am să mă întorc. (Interviu realizat de Nicoleta BICHESCU)ent în Orientul Mijlociu, mă aflam acolo și urma să merg în Iugoslavia, apoi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!