Recurs la istorie

Agresiuni asupra conștiinței românești

* Organizarea Parohiei romano-catolice Ghimeș-Făget

Măsurile adoptate în timpul marilor răzvrătiri de pe teritoriul Transilvaniei, dintre anii 1759 – 1761, au făcut ca populația greco-catolică din Parohia de la Ghimeș-Făget să se împrăștie. în statistica întocmită în anii 1760-1762, în timpul în care aceasta era guvernată de către demolatorul și incendiatorul mănăstirilor și bisericilor ortodoxe românești, generalul N. Adolf, baron Buccow, împreună cu L.B. de Moringer și Fr.L. Dietrich, aceștia n-au mai fost consemnați. La Ghimeș (Gymesfelsobuk) au fost înscrise doar două familii de ortodocși, în care trăiau numai zece oameni. Nu s-au dat explicații asupra situației temporare. Faptul că la puțină vreme după asemenea eveniment a fost reluată activitatea de manifestare religioasă a învățămîntului românesc în așezările zonei conving asupra preocupărilor baronilor de a nu prezenta adevărata realitate de aici. Nu este exclusă o revenire la credința ortodoxă și alungarea preotului catolic. Revenirea și continuitatea românească aici este demonstrată de activitatea lor plină de revoltă în timpul răzvrătirii generale a românilor transilvăneni conduși de Horea, Cloșca și Crișan.
Măsuri drastice au fost adoptate de către autoritățile imperiale în vederea supravegherii locuitorilor români de credință ortodoxă și greco-catolică, mai ales că spiritul de revoltă la aceștia era o stare permanentă. în cursul anului 1785, atunci cînd au fost striviți cu roata martirii neamului Horea și Cloșca, în ghimeș-Făget a fost organizată pentru prima dată o parohie romano-catolică. Administrarea instituției de cult catolic a fost încredințată lui „fra Crysologus Szasz”, din ordinul călugărilor minori observanți, cunoscuți și arhicunoscuți prin activitatea lor de deznaționalizare a românilor trăitori în multe provincii ale imperiului condus de Habsburgi.
în primul an al existenței parohiei – 1785, au fost botezați un număr de 9 copii și au fost cununate două perechi de tineri. N-a fost nici un decedat. Situația convinge cu ușurință asupra faptului că erau puțini credincioși de acest fel. Organizarea instituției a avut un caracter strategic, de consolidare și extindere a maghiarizării populației românești aflate într-o zonă recent cotropită de imperiali. Abrutizarea și agresarea conștiinței românilor prin activitatea unor misionari romano-catolici de la Șumuleu, indiferent de numele și originea etnică a acestora, era o atitudine frecventă în Transilvania acelui timp. Acesta avea de îndeplinit o misiune impusă de superiorii săi religioși, ca una sacră. Misionarii erau pregătiți în vederea realizării unei activități cu oamenii ținuți în bezna inculturii, a dezorientării lor generale, pentru ca deruta și neadevărurile propagate de ei să prindă rădăcini tot mai adînci în conștiința lor. Onomastica părinților copiilor botezați, pînă la 1900, de către slujitorii catolici a fost una majoritar românească și într-o proporție redusă scrisă în formele maghiarizate de către administratorul parohiei. Cu toate că acesta aparținea ordinului minorilor observanți – reformați, conștiința românească a oamenilor l-a constrîns să scrie în registrele de stare civilă onomastica celor în cauză după cum urmează: Pal, Fodor, Tanko, Ambrus, Buzaș, Bergavanus, Mihok, Nepomuceno, Vindek, Oprea, Simon, Kanya, Bilibok, Butnar, Solomon, Hutsara, Zara, Bodor, Bergovan, Mihoc, Huna, Mihaj, Fiko, Timar, Todor, dar și Iancu în forma Ianko, Deac (Deaky), Popovits, Ivanczon, Vaslovizkj, Fulop, Betze, Fockc, Karacson. Ultimele forme demonstrează preocuparea de a schimonosi onomastica românilor prin formele maghiarizate prin adăugarea unor accente, a unor litere, de preferință „z”. Astfel, românescul Beța a devenit Betze, Focșa – Focze, iar Filip – Fulop, Deak – Deaky, forme ușor de stabilit că au origine românească. Falsificarea se observă ușor.
Misionarul Victorinus Lukats a botezat – în anul 1800, un total de 19 copii, din care 7 au fost din Moldova (ex. Molavia). Pînă la acest moment, numărul botezaților rareori ajungea la 10 copii. Așezarea Buk (Făget) a fost consemnată pentru prima dată de două ori, în 1801, ceea ce arată penetrația catolică în rîndurile populației compacte românești de aici, în acest moment. De mai multe ori a fost scris locul de origine Moldova. Josephus Beno, misionar de „Gymes” din 1803 a extins activitatea sa și la Trotuș, Torgos Patak, Hidegsegi, Topolocza, Ojja, Komanfalva, Tarhaus, fabrica de sticlă din Moldova, Csuges, Olahfalu, Goioasa, Brusturoasa. în anul 1820 Georgius Molnos a ridicat numărul botezaților la 60, iar cel al cununaților la 14. Mulți dintre cei în cauză erau din Moldova. Activitatea era realizată la Biserica din Ghimeș, menționată ca funcțională în acest moment, deși era o simplă capelă.
începînd cu anul 1792 a fost completat un registru de înscriere a convertiților, prin activitatea administratorilor de la Ghimeș. Aria lor de activitate a fost mereu extinsă, iar numărul credincioșilor a ajuns, în 1827, la 1238 persoane, iar în 1828 la 1275. Dacă acordăm credit celor scrise de administratorul Parohiei romano-catolice Ghimeș – Făget, atunci rezultă că într-un singur an numărul credincioșilor a crescut cu 37 de persoane.
Demne de încredere sînt scrisorile episcopale întocmite în secolul al XIX-lea, care îi prezintă pe secui drept o categorie de oameni războinici și care își păstrau rolul cu care au fost trimiși la hotarul Moldovei. Aceleași documente au consemnat organizarea unei școli, pe lîngă parohia catolică, în cursul anului 1838, a cărei activitate n-a încetat și nici n-a fost suspendată. Limba folosită, atît în practica cultului catolic, cît și în activitatea de învățămînt, a fost cea latină. Faptul contribuia la consolidarea conștiinței naționale românești. Abia la 1 iunie 1858 a fost scris primul document în limba maghiară la Parohia catolică Ghimeș-Făget. Situația a fost generalizată în cursul anului 1867. După această dată și pînă în 1918, procesul maghiarizării numelor de familie și botez, agresiunea asupra conștiinței românești a credincioșilor catolici din așezările comunei Ghimeș-Făget și satele vecine care se aflau sub autoritatea administratorului de Ghimeș-Făget n-a cunoscut limite. (Prof.dr. Dumitru ZAHARIA) de numele și originea etnică a acestora, era o atitudine frecventă în Transilvania acelui timp. Acesta ave

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!