Numărul cazurilor confirmate de rujeolă (pojar) a crescut, de la 134 la 138, în județul nostru. în ultima săptămînă, însă, după cum declară doctorul Anca Dancău, șeful compartimentului Epidemiologie din cadrul Direcției de Sănătate Publică, nu s-a mai înregistrat nici un caz de pojar. Acesta este efectul reluării vaccinării, după ce, timp de cîteva luni, aceasta a fost întreruptă, ca urmare a nedistribuirii de către Ministerul Sănătății a dozelor necesare. De o lună, de cînd a fost reîncepută imunizarea, au fost vaccinați 12.200 de copii. Aproape 2.000 dintre ei au vîrste între 7 și 11 luni, 568, între 12 și 15 luni, iar 7.700 sînt copii de clasa I-a. Alți 693 de copii au pînă în șapte ani, iar 1.298 sînt de 8 la14 ani și fac parte din grupul de copii care nu au fost imunizați la timp. Campania de vaccinare continuă, pentru elevii din clasa I-a și ceilalți școlari restanțieri, care vor mai fi identificați după reluarea cursurilor. La celelalte grupe de vîrstă, respectiv 7-11 luni și 12-15 luni, a mai rămas un număr foarte mic de copii nevaccinați. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.