Aleșii locali din Moinești n-au auzit de transparența decizională
• Neculai Catană, secretarul din Lucăcești, spune că unele neajunsuri au fost deja îndreptate
Corpul de control al Prefectului a efectuat un control de fond la Primăria Moinești. Juriștii Prefecturii au luat la puricat toate actele aprobate de Consiliul Local (CL) și cele semnate de primarul Vasile Ailincăi, din 2004 și 2005, iar neregulile nu au întîrziat să apară. Au fost verificate hotărîrile CL, dispozițiile primarului, autorizațiile de construire, modul de soluționare a petițiilor, precum și aplicarea legilor proprietății, atît la imobile, cît și la terenuri. Reprezentanții Prefecturii susțin că, la o serie de hotărîri lipseau rapoartele comitetelor de resort din cadrul aparatului propriu al primăriei, avizele comisiilor de specialitate, iar unele proiecte nu purtau semnătura secretarului. Legea spune că nu se pot adopta acte fără aceste rapoarte, semnături sau avize.
„La fiecare dintre neregulile depistate s-au dispus măsuri de corectare, iar acolo unde este cazul, chiar de anulare sau suspendare a hotărîrilor și dispozițiilor. Nerespectarea termenelor impuse de noi duce la revocarea actelor”, ne-a declarat Mioara Manea, directorul Direcției juridice din Prefectura Bacău.
„Am avut rapoartele, dar la noi purtau denumirea de note de fundamentare, cum s-a încetățenit imediat după Revoluție. Notele sînt totuna cu raportul și le-am atașat la dosar. Au fost și scăpări, cum este lipsa avizului și a semnăturii mele la un proiect”, ne-a declarat Neculai Catană, secretarul Primăriei Moinești.
O altă problemă a fost lipsa transparenței decizionale. Mai precis, moineștenilor li s-a reproșat și li s-a cerut să găsească soluții, pentru ca populația să fie informată cu 30 de zile înainte asupra hotărîrilor care ajung pe masa aleșilor locali. Li s-a recomandat ca proiectele să fie publicate într-un cotidian local. „Ni s-a pus în vedere să le publicăm într-un cotidian local, pentru ca oamenii să fie informați, dar nu avem fonduri să le publicăm pe toate. Așa că, le afișăm mereu la avizierul Primăriei”, a mai spus secretarul Catană.
O altă neregulă taxată de juriști a fost o hotărîre prin care s-a atribuit, cu titlul gratuit, pentru trei persoane, o suprafață de teren de 250 metri pătrați, pe o perioadă de 49 de ani. Hotărîrea a fost atacată, deoarece nu se poate da un teren din domeniul public în proprietatea unor persoane fizice, ci doar unor unități de binefacere. „Era vorba de niște teren pentru trei familii de sinistrați din Lucăcești. Hotărîrea se va îndrepta, și terenul se va da pînă își vor construi casele și apoi vom găsi o soluție, probabil concesionarea la un preț simbolic”, a mai spus Neculai Catană. Alte nereguli s-au găsit la aprobarea trecerii unor spații din domeniul public în cel privat, hotărîri aprobate, deși la dosar nu era și acceptul Guvernului, așa cum o cere legea.
„Noi avem avizele necesare de la ministerele de care aparțin clădirile și Consiliul Județean a făcut adresele și le-a înaintat la Guvern, pentru ca acesta să își dea acordul. Am aprobat hotărîrile și, cînd va veni decizia de la București, spațiile vor putea fi trecute în privat. Noi am remediat deja aspectele cele mai urgente, mai ales că nu au fost cazuri grave, ci mici scăpări administrative”, a precizat Neculai Catană. Pe lista cu imobile trecute în privat se numără și clădirea destinată distroficilor, aparținînd spitalului, care a fost deja demolată, deși încă nu a venit hotărîrea Guvernului. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.