Zeci de miliarde de lei au fost investite fără nici un folos de autoritățile locale din două comune băcăuane, în timp ce oamenii își închipuie cum ar fi trebuit să aibă viața mai ușoară. Consiliile locale din comunele Letea Veche și Mărgineni au primit bani din fonduri nerambursabile ca să realizeze alimentarea cu apă potabilă a satelor din cele două comune, dar prin instalații nu a trecut pînă acum nici un strop de apă. Ceea ce înseamnă că, cel puțin pînă acum, fondurile au fost investite de pomană.
La Letea Veche, fondurile pentru realizarea proiectului de alimentare cu apă a satelor au venit în baza HG 676/1997, dintr-un credit extern garantat de Guvernul României. Costurile totale pentru realizarea acestei investiții au ajuns la un milion de dolari, din care un miliard de lei a reprezentat contribuția comunității locale. Investiția a avut ca finalitate realizarea unei rețele publice de alimentare cu apă a satelor arondate comunei Letea Veche. Mai exact, în toate localitățile există cișmele stradale din care oamenii ar trebui să se alimenteze cu apă potabilă. Recepția lucrărilor a fost făcută în septembrie 2004.
Și în comuna Mărgineni a fost realizată, tot în baza unei hotărîri de Guvern, alimentare cu apă pentru mai multe sate din comună. Pentru că în Barați și Mărgineni era deja realizată aducțiune de apă, investiția cu banii de la Guvern a vizat alte șase sate din comună: Trebeș, Pădureni, Valea Budului, Podiș și Poiana. Lucrările de realizare a rețelei de apă au fost finalizate în urmă cu două luni. Costul total al investiției realizate în cele șase sate ale comunei limitrofe Bacăului se ridică la peste un milion de dolari.
Oamenii se uită la ciușmele și cară apă de unde pot
Marea problemă este că, deși au fost îngropate zeci de miliarde de lei, oamenii nu se pot bucura de aceste investiții. Și asta pentru că în nici unul dintre satele din cele două comune apa nu curge la cișmele. Țăranii cară în continuare apă de la fîntîni și pompe, iar cișmelele sînt simple piese de decor pe marginea străzii. Și asta, după cum susțin aleșii celor două primării, din aceeași cauză în ambele cazuri. „Prima variantă pe care am luat-o în calcul a fost să luăm apa de la RAGC. Numai că prețul apei pe care ni l-a impus furnizorul din Bacău a fost același ca și cel din oraș. Ori, este prea mult. Pentru că la noi apa ar fi ajuns să coste peste 35.000 de lei metrul cub, că am fi avut și noi cheltuieli de întreținere. Așa că am refuzat oferta, pentru că am făcut un sondaj în rîndul consumatorilor, iar oamenii nu doresc apă la acest preț”, explică Emil Păduraru, primarul comunei Letea Veche. Aceeași explicație, a costului exagerat cerut de RAGC, a venit și din partea autorităților din Mărgineni. Aleșii de aici sînt chiar indignați de costul cerut de RAGC, avînd în vedere că mai multe fronturi de captare și bazinele furnizorului de apă din oraș sînt amplasate pe raza acestei comune.
Toate speranțele se leagă de Apa Serv
Primarii din cele două comune spun că nu au căzut la o înțelegere cu șefii de la RAGC și că aceștia nu sînt dispuși să facă nici o reducere la preț. „Le-am propus celor din Mărgineni și Letea Veche mai multe variante, să le furnizăm apă. Dar nu au acceptat nici o soluție, nici în sistem paușal, nici să plătească primăria și să recupereze banii de la oameni. Așa că nici noi nu le vom furniza”, a precizat Adrian Craiovan, directorul de la RAGC.
în condițiile în care nici una dintre cele două comune nu are sursă proprie de apă, singura soluție este ca aceasta să fie livrată prin aducțiunea de la Valea Uzului. „Sperăm ca problema să fie rezolvată cu societatea Apa Serv. Avem promisiuni că vom primi apă de la societatea Consiliului Județean, așa încît investițiile să fie utile”, spune Marcelin Șolot, viceprimarul comunei Mărgineni. Tot de societatea de apă a Consiliului Județean se leagă și speranțele de punere în funcțiune a rețelei de apă din comuna Letea Veche. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.