Să mori rănit din dragoste de viață

Era înalt, distins, elegant probabil și cînd dormea, avea trăsături puternic masculinizate. Era un rafinat în multe privințe și, mai presus de toate, iubea rafinat viața. în preajma lui trăiai și tu rafinat, iar dacă te numea prieten te copleșea cu o căldură sufletească fără egal. Rar mi-a fost dat să văd un om mai îndrăgostit de viață ca el. Noi, prietenii și cei mai apropiați lui, îi spuneam Gică. Oficial, purta numele Gheorghe Năstasă. Așa era cunoscut la Camera de Comerț, al cărei vicepreședinte a fost ani în șir, în Consiliul local, unde și-a ocupat fotoliul indiferent de guvernare, așa era cunoscut în mediul de afaceri. A venit pe scena publică băcăuană în 1990, cu grupul de ingineri care au plecat de la întreprinderea de mașini-unelte să se implice în ceea ce numim „Revoluția din decembrie”. A făcut de toate, dar nu și-a părăsit meseria de metalurg pînă aproape în ultimele clipe de viață. Avea ceva și în trăsăturile lui din ceea ce, cîndva, ne închipuiam că este un oțelar. Sufletul lui era însă de o delicatețe fără margini, în care îi împletea pe toți din prajmă, fie că o meritau, fie că nu. De fapt, nu a ieșit niciodată în față, nu era genul de om să o facă. Se manifesta alături de cei pe care îi iubea. âi iubea ca pe viața lui, ca pe familia lui, îi iubea cum iubea tot ce era distins și frumos, cum iubea mașinile superbe care i se potriveau ca o etichetă. Iubea viața, dar a murit rănit tocmai din dragoste pentru pentru ea. Cînd a plecat, a fost să fie la numai un pas de o primăvară explozivă. Nu a mai apucat-o, iar în ziua aceea a plouat cernit ca o plasă peste fluturi. Nu era ploaie, era sufletul lui peste noi. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!