Ion Barbu, inspector-șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, și-a petrecut cel mai frumos Revelion de pînă acum în compania familiei și a colegilor din sistem în 2001, la hotelul Măgura din Tîrgu Ocna. „Am fost o gașcă de vreo 12 familii, care încă de pe 30 decembrie a ocupat un etaj întreg, transformînd holul în locul de servit un păhărel. Practic, petrecerea s-a desfășurat non-stop, într-o atmosferă foarte plăcută, din cauză că ne știam bine cu toții”, a povestit el. Dacă în seara de Ajun le-a cîntat o formație din zonă, dar și ceva invitați speciali precum Mihai Constantinescu, prima zi a lui 2002 a fost alocată unui moment cu totul deosebit: carnavalul cu concursul de măști. „Am candidat și noi prin intermediul unui coleg deghizat în Bin Laden”, și-a amintit oficialul rîzînd. (Alin LEANCĂ)-o atmosferă foarte plăcut
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.