Evenimentele anului, la Bacău
Anul 2005 n-a fost nici mai bun, nici mai rău decît alții. A fost, însă, cu siguranță, plin de evenimente. Unele, aproape de necrezut acum cîțiva ani. Au fost arestate anumite personaje care păreau de neatins, au venit și demisii la vîrf care au constituit premiere și la care nu se aștepta aproape nimeni. Tăvălugul anchetelor i-a prins prins și pe aleșii locali, iar la Bacău, în premieră, întreg Consiliul Local a fost chemat în fața procurorilor să dea cu subsemnatul.
Am avut, din nefericire, și inundații devastatoare. Morți cu nemiluita, sute de răniți și nenumărate locuințe rase de pe fața pămîntului. Apele au lovit cu furie și au lăsat în urmă pierderi imense. Iar sinistrul a venit peste noi nu o dată, ci de mai multe ori. Cireașa de pe tort a constituit-o mișcarea de protest a dascălilor. A fost una fără precedent, care cu fiecare zi părea să devină fără ieșire, între îndîrjirea profesorilor de a cere salarii și condiții de muncă decente, și guvernanți, care spuneau sus și tare că s-a ajuns la fundul sacului. Despre toate aceste evenimente și altele, la fel de importante, reporterii „Ziarului de Bacău” au relatat pe larg și punctual. Acum, la final de an, vă propunem o scurtă radiografiere a anului 2005, așa cum a fost el, cu bune și rele.it cu furie și au lăsat în urmă pierderi imense. Iar sinistrul a venit peste noi nu o da
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.