Ziarele si posturile de televiziune au descoperit secretul lui Polichinelle: elevii copie referate de pe internet, ba chiar si studentii, dar mai ales cei înscrisi la masterat sau doctorat, savanti în devenire, care va sa zica, folosesc moderna metoda „copy-paste” pentru a trece examenele. Toata lumea cauta solutii, doar aceasta frauda care nu poate fi anchetata de DNA – ca si cum altele ar putea fi! – este mai mult decit scandaloasa si arunca o lumina urita asupra sistemului nostru de învatamint, altfel foarte frumos descris de ziaristii impartiali. Citesc în „PC – Practic” un articol intitulat „Contra plagiat” în care autorul ne învata cum sa ne protejam „proprietatea intelectuala” de plagiat, dar si cum sa descoperim plagiatul cu ajutorului oricarui motor de cautare, Google, de exemplu. Este mult mai greu sa protejezi o carte decit o manea pentru simplu motiv ca eventualul „client” stie ca pentru manea trebuie sa plateasca, dar pentru un text ar fi absurd sa i se pretinda bani! Vedeti dumneavoastra, maneaua este mai „intelectuala” decit un text de filozofie, sau o poezie…
Sa revenim însa la problema copiatului scolar. Si mie mi s-a întimplat sa primesc referate copiate de pe internet. Îl felicitam pe elev, el era foarte mindru de isprava, dar se dezumfla repede atunci cind îi ceream sa spuna cu gura lui ce scrisese în referat. Unii nici nu se obosisera sa-l citeasca, sigur ca primeau nota trei, dar m-am întrebat totdeauna ce a fost – si ce este! – în capul lor? Pe cine pacalesc? Referatele si lucrarile de diploma nu sunt doar un mod de evaluare a calitatilor unui elev, sau student, ci sunt exercitii care-l formeaza pe viitorul intelectual. Asa cum ucenicul învata lucrind la strung cum se face un surub, nu cumparindu-l de la pravalie, asa si viitorul intelectual învata cum se face un text facind el însusi cit mai multe. A copia de pe calculator este egal cu a-si fura singur caciula. Asta nu înseamna ca nu trebuie sa citeasca si mai ales sa citeze. G. Calinescu spunea ca un critic „scrie cu citate”, el însuti foloseste pe mai mult de jumatate din celebra sa istorie a literaturii române citate astfel încit un cititor care n-ar fi auzit de O. Goga, sa zicem, dupa lectura capitolului respectiv sa aiba o imagine a universului poeziei sale. „Cartile din carti se fac” este un adagiu cunoscut, dar depinde cum. Eu am facut un curs despre „tehnica cercetarii stiintifice” în care am învatat cum se alcatuieste o bibliografie, cum se fac fise de citat, de lectura etc., apoi am aplicat de-a lungul anilor de studii ce învatasem si la lucrarea de diploma mi-am luat un subiect despre care nu exista o singura pagina scrisa. Asta-i solutia, domnilor profesori: alegeti subiecte pentru care elevii sau studentii sa nu gaseasca „bibliografie”, mai ales sa nu gaseasca texte gata facute pe internet. Sau daca folosesc citate, ele sa fie puse în ghilimele, cu trimiterea bibliografica de rigoare, deoarece a folosi citatul pentru a ilustra punctul de vedere al autorului, sau pentru a polemiza, ori pentru a-l sprijini („citatul de autoritate”) dovedeste maturitate în gindire, eruditie si onestitate. Despre Adrian Marino se spunea ca are peretii bibliotecii tapetati nu cu mii de carti, ci cu sute de sertare pline de fise. Teofil Simenschi, unul dintre cei mai eruditi savanti pe care i-a dat România lumii, spunea ca toata stiinta lui sta în faptul ca, atunci cind are nevoie de un citat, se duce la biblioteca si gaseste cu usurinta cartea cautata. Acum scrii ce vrei sa stii pe Google, faci „clic” pe „cautare avansata” si ai acces la milioane de informatii. Vorba este, ce faci cu ele? Asta sa învete studentii, sa construiasca propriul lor text conversind cu informatiile pe care le gasesc pe internet. Internetul nu trebuie demonizat, el este un mediu de stocare a informatiei, dar prelucrarea acesteia se face în mintea si în inima noastra. Iar atunci cind despre cineva se poate spune „a plecat la cules întelepciune si n-a avut unde o pune”, cum as spune eu despre un pretins filosof, Marin Aiftinca, autor al unui opuscul foarte pretentios intitulat „Misterul artei si experienta estetica”, lucrare ilustrativa pentru felul în care nu trebuie sa fie folosite citatele, mai bine sa se lase de scris si sa învete o meserie pozitiva, sa faca suruburi, bunaoara! Dar despre asta, saptamina viitoare.
Ioan NEACSU
Lasă un răspuns