Vieți distruse de pe băncile școlii

Elevi băcăuani infractori și vagabonzi

Se tot spune că, în școlile din Bacău, și nu numai, vagabondajul este „la el acasă”. O idee totuși greu de acceptat și de generalizat. Deși știam că „pădure fără uscături” nu există, am încercat să privim lucrurile cu blîndețe, fără un ochi prea critic. Așa că am decis să facem un raid prin cîteva școli din oraș. La intrare „tronează” expuse pe pereți diplome și tot felul de premii, care „dau bine”. în același timp, presa relatează despre înfrățirea dintre școli sau de proiecte „Comenius”. Ceea ce am constatat ne-a umplut de sentimente contradictorii. Am considerat că este bine să protejăm identitatea interlocutorilor, dar cazurile prezentate sînt 100% reale și se petrec zilnic sub ochii noștri. Totuși, ceea ce urma să constatăm ne-a lămurit încă o dată că în școală – instituție care se ocupă de educația copiilor – sînt lucruri care nu se văd și că, de fapt, sub ochii noștri, cresc și viitori infractori, victime ale familiei sau ale societății.

E recreație. Hărmălaie mare pe holuri. Soneria rupe brusc gălăgia care părea că nu se mai termină. Majoritatea elevilor intră în clase. Vreo doi se fofilează pe ușă și o zbughesc afară. Sînt îmbrăcați în haine subțiri, deși afară gerul este cumplit. Mă duc spre unul dintre ei și îl întreb de ce nu rămîne la ore. Răspunsul a venit rapid: „Mă duc la net! De ce să mai stau la școală, că doar am note?” L-am întrebat cît timp pe zi stă la internet-cafe, iar răspunsul a fost cît se poate de sincer: „Mai toată ziua!”. Apoi, dorind parcă să se justifice față de mine adaugă: „Dar nu sînt singurul din clasă care chiulesc! De ce mă luați doar pe mine la întrebări?”. Fără să insist, băiatul îmi explică că la net se duce de obicei cu Silviu, cel mai bun prieten al său, care îi arată mereu „chestii” noi, asta deoarece este cel mai mare dintre elevii școlii. Insist să îmi spună care sînt „chestiile noi” pe care Silviu i le arată la net, dar copilul, aproape vișiniu la față, se face că nu aude întrebarea. „De unde știi tu că Silviu e cel mai mare elev din școală?”, încerc, totuși, să mențin dialogul. „Păi, e în clasa a VIII-a și ar fi trebuit să fie într-a X-a, dar a rămas repetent de două ori. Azi mă duc singur, că el e la Poliție. A primit citație acasă… „, îmi explică băiatul. Faptul că un elev de școală generală este anchetat de Poliție mă face să-i cer mai multe amănunte despre cele întîmplate. „Păi, după cîte știu eu, Silviu a vrut să se culce cu o fată din clasa a XII-a, însă aceasta s-a opus, așa că a bătut-o pînă a învinețit-o și i-a făcut capul cît o baniță. Pe lîngă asta, a mai și spart un magazin din cartierul Nord. Cred că acum îl anchetează pentru ambele prostii”, îmi explică băiatul. Rămîn uluită de cele auzite, așa că insist cu întrebările: „Și acest băiat este prietenul tău?” e prima întrebare care îmi vine în minte. „Da! Cu mine se poartă frumos și chiar cînd e beat ne înțelegem bine”, a venit imediat răspunsul. L-am întrebat unde sînt părinții lui Silviu. în cîteva cuvinte, băiatul mi-a răspuns că sînt plecați la muncă în Italia.

„Dacă nu îmi dă media 5, bag cuțitul in profesor!”

O iau la picior spre cel mai apropiat internet-cafe. Stupoare! Sala este plină de elevi, deși ceasul este 11.00 dimineața. Mă întreb în sinea mea cu cine oare mai fac profesorii ore, daca toți puștii sînt la net. în fața calculatoarelor copiii joacă „Counter Strike” sau „mircuiesc”. Toți păreau intrați în transă și nici un zgomot nu îi făcea să-și ridice ochii din monitoare. La un moment dat, se deschide o ușă și intră un băiat slăbuț cu părul blond. „Bă, Irinel, ce faci cu perdeaua aia de la școală?”, se aude o voce tocmai din celălalt capăt al sălii. „Nu știu, văd eu…”, răspunde blondul. întreb despre ce perdea este vorba, dar Irinel părea că nu mă aude. în cele din urmă, băiatul acceptă să discute cu mine, după ce i-am promis de nenumărate ori că nu îi voi dezvălui în ziar nici numele și nici școala unde învață. „Acum cîteva zile m-am certat cu un coleg și într-o pauză am vrut să bag în el cuterul. Acesta s-a ferit și, pentru că el stătea în dreptul geamului, am tăiat perdeaua. Așa că, dacă am văzut că lama cuterului taie ușor perdeaua, am mai tras vreo două „dungi”. Diriginta, cînd a observat așa ceva, m-a pus să cumpăr o perdea nouă. Nu am bani, dar oi vedea eu cum am să mă descurc pînă la urmă…”, mi-a explicat, pe scurt, blondul. Preț de cîteva minute, băiatul a încercat să se justifice și să-mi spună că „nu este el cel mai rău din clasă”. „Am un coleg, Răzvan, care face multe prostii. Odată, i-a luat ochelarii de pe nas profesoarei de franceză, altădată l-a amenințat pe un alt profesor că dacă nu îI dă media 5 îl taie cu cuțitul. Problema e că în acea zi Răzvan chiar avea un cuțit la el. în altă zi, în timpul unei ore chiar și-a aprins o țigară. Profesoara și-a dat seama că era băut și i-a vorbit frumos. Apoi l-a trimis acasă să se culce. De foarte multe ori intră în clase și fură laptele și cornul celor mici”, își amintește copilul. Și de data aceasta întreb dacă Răzvan are părinți sau dacă este cineva care să îi poarte de grijă. „De mamă habar nu am, dar știu sigur că tatăl lui e „șuț de buzunare” în autobuz. Și Răzvan știe «meserie», că are acasă profesor bun”, îmi explică ironic copilul.

Alte figuri, aceleași probleme

Am pornit spre o altă școală, din celălalt capăt al orașului. Pe AIexandru l-am găsit rezemat de balustrada coridorului, deși orele erau începute de jumătate de ceas. Mă privește direct în ochi. Acceptă cu ușurință discuția, mai ales cînd îl asigur de anonimat. Susține că n-are „prea multă treabă” cu băieții din școală. âși dorește să devină fotbalist celebru, deși nu prea dă pe la ore și trage din tutun mai ceva ca un adult. Asemeni lui Răzvan, este tot în clasa a VIII-a. „Am început să fumez în urmă cu un an. Din cauza anturajului. însă mi-aș dori să devin fotbalist. Recunosc că nu prea învăț. âmi place la școală, pentru că sînt cu colegii, cu prietenii, dar nu prea învăț pentru că nu am ambiție”, susține el. Alex nu se sfiește să-mi explice că nu poate vorbi prea multe, deoarece trebuie să ajungă la internet. Chiar dacă e în toiul programului școlar. „în general, stau prin cluburi, pe la biliard și la calculator, pe internet, cu băieții”, îmi spune el. în ceea ce privește banii, sînt cei pe care îi dau părinții pentru cheltuiala zilnică. Părinți, e prea mult spus, deoarece mama sa este plecată la muncă, în Italia, iar tatăl nu prea stă pe acasă. „âmi dau cam 50.000 lei pe zi, de buzunar. Nu e mult, dar mă descurc. Ai mei nu m-au prins niciodată cu țigara, dar cred că bănuiesc ceva”, mai zice el.
Nu durează mult și lîngă el apare un alt elev. E colegul său de clasă, Marius. Cînd aude despre ce discutăm ia o poziție solemnă și începe să povestească. Aflu, surprins, că s-a prins „în horă” alături de alți copii considerați „elevi problemă”, în clasa a VI-a. Tot de atunci a început să chiulească. Deși este „unul de-al lor” îi judecă aspru pe ceilalți. „Principalii vinovați de toate probleme existente în școală sînt copiii, care nu știu să ia decizii corecte. Sînt influențați repede în rău, chiar și de profesori”, îmi explică el. Ce înseamnă răul? La întrebarea aceasta, Marius rămîne pe gînduri. „Ce e rău? Ni se dă prea multă libertate! E prea multă democrație! Asta nu înseamnă că părinții ar trebui să ne țină în hățuri”, afirmă el. întrebat ce-ar face dacă ar fi în locul tatălui său, Tudor afirmă categoric: „Prima oară l-aș lăsa pe copil de capul lui, ca să văd la ce îl duce mintea. Dacă se lasă influențat, aș interveni eu”. Mai inteligent decît alți elevi, Marius îmi șoptește, „să auziți doar dumneavoastră… am vîndut «iarbă» vreo două săptămîni”. S-a lăsat, în urma unei discuții pe care a avut-o cu el însuși. „Mă sfătuiesc doar cu mine și mi-am dat seama că nu e bine ce fac”, afirmă acesta cu tărie.

„O să ajungem să ne pocnească elevii la oră”

Profesorii au opiniile împărțite. „Sînt copii inteligenți, chiar dacă au note mici. Marea lor problemă e lipsa afecțiunii din partea părinților. îndeosebi, cea a mamei. Dacă familiile nu se implică în nici un fel, noi, profesorii, nu avem nici o putere. Pot să țin eu sute de ore de dirigenție și să le vorbesc eu zile întregi despre moralitate, dacă ei provin din niște familii iresponsabile. Taică-su îl învață acasă cum să fure, iar eu îi vorbesc la școală despre etică! Acum ni se spune că nu avem voie să agresăm nici măcar verbal elevii sau să ne uităm mai urît la ei. De bătaie nici nu poate fi vorba. Pe noi cine ne protejează? O să ajungem să ne pocnească elevii la ore. Noi nu avem dreptul să-i atingem pe elevi, dar ei au dreptul să vină cu cuțitul la ore și să ne amenințe sau să fumeze în școală”, mi s-a plîns Mihaela E, profesoară de matematică. Dascălii spun că nu au voie să exmatriculeze elevii indiferent cîte rele ar face, deoarece legea spune ca pînă la 16 ani, orice copil trebuie să fie prins într-o formă de învățămînt. „Vrei, nu vrei, trebuie să-i promovezi, pînă în clasa a VIII-a”, mi-a explicat profesoara.

Elevi implicați în trafic de droguri?

O altă profesoară a explicat că, în urmă cu doi ani, a avut un elev care, deși în clasa a V-a era un copil de nota 10, la sfîrșitul clasei a VII-a nu mai învăța mai nimic. „âI puneam note de trecere mai mult în amintirea anilor trecuți, cînd aveam o părere foarte bună despre el. Toată ora dormea cu capul pe bancă. Copiii din clasă spuneau că seară de seară stă cu fratele lui mai mare într-o discotecă din oraș și «plasează» droguri. Este minor și Poliția nu prea avea ce să-i facă, așa că, e numai bun de scos la înaintare! Nu am certitudinea că elevii știu adevărul, dar pot să afirm cu siguranță că eu, cu ochii mei, l-am văzut odată cu un teanc mare de bancnote de un million. în plus, de ceva vreme, băiatul era foarte bine îmbrăcat cu haine «de firmă», foarte scumpe”, mi-a povestit profesoara.
Am ieșit bulversată pe poarta școlii. Dau colțul primei străzi și văd un țînc nu mai mare de clasa a II-a care plîngea printe sughițuri. „Ce ai pățit, de ce plîngi?”, îl întreb. Copilul nu putea să-și oprească hohotele. A reușit totuși să-mi spună, ștergîndu-și cu palma lacrimile înghețate de pe obraz: „Un copil mai mare mi-a luat banii de pachet! M-a buzunărit în pauză și a zis că dacă spun la cineva, mîine mă bate! Așa sînt de răi copiii ăștia mari!” (Olimpia FILIP, Costin MAXIM)urc. Ai mei nu m-au prins niciodată cu țigara, dar cred că bănuiesc ceva”, mai zice el.
Nu dureaz

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!